Video Stațiunile montane din Valea Jiului se pregătesc de iarnă, dar investițiile mari se lasă așteptate VIDEO

0
Publicat:

Cele trei stațiuni montane din Valea Jiului, Hunedoara, își așteaptă turiștii cu câteva mici îmbunătățiri față de anii trecuți, care însă ar putea contribui în mică măsură la dezvoltarea așteptată de localnici.

Pasul Vâlcan. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Stațiunile montane din Valea Jiului (Straja, Parâng și Pasul Vulcan), locuri unde iarna turiștii sunt invitați la schi și despre care autoritățile locale susțin că vor salva economia zonei afectată de prăbușirea industriei miniere, au rămas lipsite de investiții menite să le revitalizeze. Singurele lucrări finanțate în acest an sunt drumurile asfaltate în vârf de munte.

Câteva alei de pe crestele Strajei sunt acoperite cu asfalt, la peste 1.500 metri altitudine, un drum de 800 de metri din stațiunea Parâng, care urcă la 1.600 de metri este și el asfaltat, deși iarna nu poate fi folosit.

În Pasul Vulcan din Hunedoara, investițiile au lipsit în acest an, însă și aici autoritățile se mândresc cu o șosea care urcă pe munte, la peste 1.600 de metri, și se termină pe o creastă. Unii localnici se declară încântați de astfel de proiecte, chiar dacă iarna drumurile nu pot fi folosite din cauza condițiilor meteo.

Drum de 800 de metri în stațiunea montană Parâng

Peste 1,8 milioane de lei sunt investite, din fondurile alocate de Consiliul Județean Hunedoara, pentru construcția unui drum de circa 800 de metri, în stațiunea montană Parâng din Hunedoara, aflată la circa 10 kilometri de municipiul Petroșani.

Drum în șantier, în Parâng. Foto: CJ Hunedoara

Noul drum alpin situat la peste 1.600 de metri altitudine completează traseul șoselei construite în perioada 2018 – 2021 în stațiunea montană Parâng (video), printr-o investiție de circa 18 milioane de lei, finanțată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală.

Drumul Judeţean 709 F, modernizat în ultimii ani pe o distanță de circa 4,5 kilometri, leagă zona cabanelor de la poalele masivului Parâng de staţiile de coborâre ale celor două telescaune din stațiune.

Cele două drumuri nu vor putea fi folosite pe timp de iarnă. În zona alpină nu sunt suficiente locuri de parcare, iar drumul prezintă o declivitate mare, astfel că pot fi create blocaje, iar siguranţa turiştilor ar fi pusă în pericol.

„Pe timp de iarnă, având în vedere cotele ridicate, dar şi dificultatea traseului, este aproape imposibil să ne asigurăm că accesul rutier poate fi realizat fără probleme”, informa Serviciul Salvamont Petroşani.

Pasul Vulcan din Hunedoara așteaptă investiții

În Pasul Vulcan din Hunedoara, investițiile în stațiune s-au lăsat așteptate în ultimii ani, chiar dacă drumul de circa opt kilometri care urcă din Vulcan până pe crestele muntelui, la limita județelor Hunedoara și Gorj a fost modernizat.

Șoseaua se oprește în vârf de munte, fiind continuată de un drum de pământ și piatră, inaccesibil autoturismelor, spre localitatea Schela județul Gorj, aflată la circa 10 kilometri.

Șoseaua din Pasul Vulcan din Hunedoara (video) rămâne și ea închisă pe timp de iarnă, iar turiștii pot folosi telegondola pentru a urca în stațiune. În schimb, o porțiune de circa patru kilometri de drum este transformată, iarna, în pârtie de schi și sanie.

Stațiunea Straja din Hunedoara rămâne cea mai atractivă zonă montană odată cu venirea iernii. Investițiile în infrastructură se rezumă, însă, în acest an, la asfaltarea aleilor din Straja și la iluminatul public, anunță Primăria municipiului Lupeni.

Minele din Valea Jiului așteaptă sfârșitul

Minele din Valea Jiului s-au închis treptat, începând din anii ’90, iar în prezent mai puțin de 2.000 de oameni din cei 100.000 de locuitori ai celor șase orașe ale cărbunelui mai lucrează în exploatări miniere.

Schitul din Straja. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Ultimele patru mine de cărbune din Hunedoara (Livezeni, Vulcan, Lupeni și Lonea) dau o cantitate tot mai mică de huilă și se pregătesc de închiderea definitivă, până în jurul anului 2030.

Turismul este privit ca alternativă economică la dispariția activităților miniere din Valea Jiului, iar regiunea cuprinsă între Munții Retezat, Șureanu, Parâng și Vâlcan este ofertantă în privința frumuseților naturii.

Încă din secolul al XIX-lea, munții care veghează asupra orașelor din Valea Jiului au fost căutați de excursioniști, iar primele cabane folosite ca locuri de popas pentru călătorii pe munte au fost ridicate aici în anii ’30.

Zone căutate de turiști

La începutul anilor ´70, odată cu amenajarea traseelor montane și construirea unor drumuri forestiere, turiștii care luau la pas potecile din munţii Parâng, Vâlcan şi Retezatul Mic din jurul Văii Jiului, găseau locuri de odihnă în câteva refugii şi cabane.

În masivul Parâng, cabana Rusu şi cabana Parâng, aflate la 10 – 15 kilometri de Petroşani şi Petrila, ofereau împreună circa 200 de locuri de cazare.

În masivul Vâlcan, cabanele Straja, la circa 10 kilometri de Lupeni, cabana Vâlcan, aflată la cinci kilometri de Vulcan şi cabana Câmpul lui Neag din vecinătatea oraşului Uricani puteau găzdui împreună şi ele 200 de vizitatori.

Alte cabane mai mici, Buta şi Câmpuşel, erau folosite de vânători şi silvicultori, dar puteau servi şi ca locuri de popas pentru turişti. Pe creste, stânele şi micile gospodării arhaice ale momârlanilor se încadrau în decorul sălbatic al munţilor.

După 1990, vechile zone de agrement au fost transformate în stațiuni montane, cu zeci de cabane și pensiuni, cu pârtii de schi, telegondole, telescaune și șosele noi, care au luat locul drumurilor forestiere greu accesibile.

Sectorul turistic s-a dezvoltat în ultimii ani, însă localnicii mai au de așteptat până când orașele din Valea Jiului, se vor putea dezvolta de pe urma stațiunilor la poalele cărora se află.

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători