Spitalul judeţean Deva a fost reorganizat pentru a prelua pacienţii din Hunedoara şi împrejurimi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva a fost reorganizat pentru a prelua pacienţii din Hunedoara şi împrejurimi, internaţi până în prezent la spitalul municipal Hunedoara.

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva este pregătit să preia toţi pacienţii acuţi şi cronici din Hunedoara şi din împrejurimi, care necesită tratament de specialitate pentru toate patologiile, informează reprezentanţii instituţiei. De vineri, 27 noiembrie 2020, Spitalul Municipal „Dr. Al. Simionescu” Hunedoara este transformat în spital COVID, iar pacienţii cu alte afecţiuni decât noul coronavirus nu mai pot fi internaţi aici.

„Încă de la începutul acestei săptămâni, managementul SJU Deva a dispus măsurile necesare pentru reorganizarea activităţii spitalului, a întreprins cu celeritate toate demersurile în vederea măririi capacităţii de preluare şi tratare a tuturor pacienţilor non-COVID şi a asigurat circuitele separate, conform legislaţiei în vigoare, astfel încât toţi pacienţii să poată beneficia de serviciile medicale necesare în condiţii de siguranţă. SJU Deva are în acest moment 60 de locuri în secţii suport Covid, ca atare, în limita locurilor va trata în continuare pacienţii care se adresează unităţii medicale”, se arată într-un comunicat de presă, semnat de managerul interimar, dr. Emil Stoica Mariş şi de directorul medical, dr. Lucian Miron.

La internare, toţi pacienţii Spitalului Judeţean din Deva vor fi testaţi pentru depistarea SARS-COV-2. „În ceea ce priveşte tratareapacienţilor cu afecţiuni oncologice, care fac parte dintr-o categorie vulnerabilă, managementul SJU Deva a prioritizat acordarea serviciilor medicale şi separarea completă, mai mult decât cea impusă de regulile generale, a circuitului pacienţilor oncologici – faţă de cel al personalului medical şi cel de suport logistic”, informează conducerea unităţii medicale.

Vizitele rămân interzise


Spitalul din Deva menţine în continuare accesul interzis al aparţinătorilor, comunicarea urmând a se realiza telefonic cu medicii curanţi ai pacienţilor. Odată cu creşterea capacităţii de tratare a pacienţilor, conducerea SJU Deva face apel către populaţie să evite aglomerarea inutilă a Unităţii de Primiri Urgenţe (UPU) şi recomandă persoanelor care au afecţiuni curente să se adreseze mai întâi medicilor de familie, pentru că aglomerarea UPU poate conduce la creşterea nejustificată a timpilor în care personalul trebuie să intervină pentru a trata cazurile urgente.

Volumul de muncă al personalului medico-sanitar este extrem de mare, informează reprezentanţii unităţii medicale. „De la debutul pandemiei, SJU Deva a tratat peste 1.000 de pacienţi pozitivi Covid-19, iar în prezent, capacitatea de testare depăşeşte 300 de teste RT-PCR pe zi”, se arată în comunicat.

Spitalul municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din Hunedoara a devenit unitate medicală COVID şi va trata, cu excepţia pacienţilor Secţiei de Dializă şi Oncologie, numai bolnavi diagnosticaţi cu noul coronavirus. De asemenea, Ambulatoriul va rămâne deschis pacienţilor, indiferent de afecţiunile acestora. Decizia a stârnit nemulţumirea conducerii spitalului, dar şi a multor hunedoreni, iar sâmbătă, un protest la care au participat câteva zeci de oameni a avut loc în centrul municipiului, în care localnicii au cerut ca unitatea medicală să fie spital suport Covid, nu spital Covid.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Spitalul Hunedoara, unitate COVID-19. Explicaţia prefectului: „Nu avem de ales, pentru că nici boala nu alege”

Spitalul municipal Hunedoara a devenit spital COVID. Pacienţii fără coronavirus nu vor mai fi internaţi aici

Doliu în Spitalul Deva. A murit medicul Ileana Moca, în ATI, răpus de COVID-19. Mesajul colegilor


Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi