Pompierii au venit în ajutorul oamenilor din satele inundate. Fântânile din zona Vaţa de Jos sunt curăţate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii au venit din nou în ajutorul oamenilor din satele inundate ale judeţului Hunedoara. Fântânile din zona Vaţa de Jos sunt curăţate în aceste zile.

Echipe de ofiţeri şi subofiţeri ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara se ocpă cu decolmatarea fântânilor din gospodăriile locuitorilor din satele comunei Vaţa de Jos, afectate de inundaţiile care au avut loc în urmă cu două săptămâni, a informat Prefectura Hunedoara.

„Specialişti ai Direcţiei de Sănătate Publică Hunedoara efectuează alături de pompieri, în aceeaşi zonă, operaţiuni de dezinfectare cu substanţe speciale, a apei din fântânile localnicilor din Basarabasa, Prăvăleni şi Ciungani. Sunt implicaţe în aceste operaţiuni echipe din Brad, Orăştie, Deva şi Ilia, iar efectivele de pompieri care paticipă la aceste misiuni au fost suplimentate”, au informat reprezentanţii instituţiei.


Mai puteţi citi şi:

Inundaţiile au blocat traficul feroviar în zona Bradului. Un sector de 12 kilometri este afectat de aluviuni

Ploile au făcut ravagii în Ţara Haţegului şi Ţara Zarandului. Sute de gospodării şi drumuri inundate

Drum judeţean din munţi devastat de torenţi. Pagubele produse de vremea rea în judeţul Hunedoara

VIDEO Efectele devastatoare ale furiei apelor. Lacuri inundate cu gunoaie, zeci de arbori luaţi de viituri

Bilanţul dezastrului produs de ape în judeţul Hunedoara: peste 20 de localităţi au fost inundate

VIDEO Prăpăd în Călan şi în satele de pe Strei. „Am ancorat maşina cu sfori să nu fie luată de ape”

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025: Cele mai apreciate parfumuri de damă în România – Top recenzii clienți. Idei de cadouri pentru sărbători
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
„Noi i-am pus cruce!” Cum a ajuns să arate una dintre cele mai populare stațiuni balneare din România. Dan Negru: „Când eram copil veneam cu ai mei”
Tânăra de 18 ani care a întors toate scaunele la Vocea României: „Absolut extraordinar!” Cine este Sunamita Beza
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Alexandru Ion și Ștefan Floroaica: “Ne-am întors din Asia Express cu multe kilograme în plus... în bagajul vieții”
Scandal de pomină pe „Hai-Hui”, numele emisiunii Marinei Almășan, de la TVR 2. Ce acuzații i se aduc: „Nu e o invenție a TVR”. Replica vedetei: „N-a furat nimeni de la nimeni!”
Cel puțin 6 morți și 25 de persoane spitalizate după ce au mâncat acest preparat la restaurant