Omul care şi-a ucis familia cu ciocanul a fost abonat la metrou pe banii primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gabriel Băţ (57 de ani) va rămâne în arest preventiv pentru următoarele 30 de zile, au informat astăzi reprezentanţii Tribunalului Hunedoara. Deveanul trimis în închisoare la sfârşitul lunii decembrie a anului 2013, după ce şi-a ucis ambii părinţi, a fost anul trecut unul dintre clienţii fideli ai Primăriei Deva. A obţinut chiar şi un decont pentru abonamentul de metrou pe 2012.

Gabriel Băţ, deveanul acuzat de uciderea celor doi părinţi ai săi în a doua zi de Crăciun a cerut magistraţilor să fie pus în libertate.

„Instanţa a prelungit cu 30 de zile mandatul de arestare emis pe numele inculpatului. Împotriva soluţiei magistraţilor a fost declarat recurs, iar dosarul va fi trimis spre soluţionare Curţii de Apel Alba Iulia”, a precizat Ildiko Glăman, purtătoarea de cuvânt a Tribunalului Hunedoara.

Deveanul trimis în închisoare în 28 decembrie 2013, era un client fidel al Primăriei Deva. În luna februarie a anului trecut s-a prezentat de zeci de ori la primărie, interesat fiind de problemele oraşului, dar şi de lucruri mai personale. De exemplu, Băţ a reuşit să obţină suma de 720 de lei, printr-o hotărâre a Consiliului Local Deva, ca decont pentru abonamentele la metrou. Iniţial, funcţionarii s-au mirat de cererea lui, pentru că în Deva nu este metrou, însă au consultat legea şi i-au dat dreptate în cele din urmă.

Gabriel Vittorio Băţ şi-a ucis mama şi tatăl, ambii cu vârste de 85 de ani, lovindu-i cu ciocanul în cap. Crimele au avut loc în a doua zi de Crăciun, iar trupurile celor două victime au fost ţinute în cameră încă două zile, înainte de a fi descoperite de rudele criminalului.

Autorul crimei şi-a recunoscut fapta, dar a cerut să fie lăsat în libertate. Motivul invocat sunt afecţiunile psihice de care suferea.

Vă recomandăm şi:

Pedeapsă mai blândă pentru Cecilia Vormair, tânăra care şi-a aruncat pruncul abia născut în ghenă

Mărturia poliţistului rănit într-un flagrant periculos: şi-a pus în pericol viaţa pentru a opri un traficant

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €