Tânărul care l-a ucis pe Mădălin Vizitiu în Ajunul Crăciunului rămâne în închisoare
0
Sergiu Gostian, arestat preventiv pentru uciderea unui tânăr de 18 ani, din Haţeg, pe care l-a tăiat în zona gâtului cu un ciob, în timpul unei petreceri din Ajunul Crăciunului, a fost înfăţişat instanţei Tribunalului Hunedoara.
Tribunalul Hunedoara a decis astăzi prelungirea cu 30 de zile a mandatului de arestare preventivă emis pe numele lui Sergiu Gostian (25 de ani), la sfârşitul anului trecut. Sergiu Gostian a fost trimis în închisoare după ce, în timpul unei petreceri care a avut loc în noaptea Ajunului Crăciunului, într-un local cu muzică lăutărească de la marginea Haţegului, l-a ucis pe Mădălin Vizitiu.
Victima, în vârstă de 18 ani, a fost atacată cu un pahar spart. A fost lovită în zona gâtului de agresor, de mai multe ori, iar ciobul de sticlă i-a secţionat carotida şi a dus la decesul acestuia.
„Împotriva deciziei instenţei se poate declara recurs. Inculpatul nu a declarat recurs deocamdată”, a precizat Ildiko Glăman, purtătoarea de cuvânt a Tribunalului Hunedoara. Pentru fapta sa, Sergiu Gostian riscă o pedeapsă cu închisoarea, între 15 ani şi 25 de ani.
Vă recomandăm şi: