Coloană de motocicliști spulberată într-un accident pe șoseaua Hațeg-Caransebeș. Doi oameni au murit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie aflată la volan, care a intrat într-o depășire neregulamentară pe șoseaua Hațeg - Caransebeș, a spulberat o coloană de motocicliști. Accidentul grav s-a soldat cu moartea a doi oameni.

Accident rutier grav pe DN 68. Foto: IPJ Hunedoara.

Doi motocicliști au murit, iar altul a fost grav rănit în urma unui accident rutier petrecut duminică (16 iulie), pe Drumul Național 68 Hațeg – Caransebeș, în localitatea Zeicani.

Accident grav pe DN68

„Poliţiştii ajunși la fața locului, din primele cercetări preliminare, au stabilit că o femeie în vârstă de 54 de ani, din municipiul Petroșani, județul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism pe DN 68 din direcția Caransebeș spre Hațeg, s-ar fi angajat în depășirea unei coloane de mașini moment în care a  intrat în coliziune cu un grup de șase motocicliști care se deplasa din sens opus”, a informat Carla Strujan, purtătoare de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.

Impactul a fost violent și a făcut mai multe victime.

„În urma accidentului a rezultat decesul a doi motocicliști, de cetățenie maghiară și rănirea gravă a încă unui motociclist, de asemenea cetățean maghiar. Victima a fost preluată și transportată de către un echipaj medical la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a informat Carla Strujan.

Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat total pe ambele sensuri de circulație, neexistând rută ocolitoare în zonă.

Șoseaua Hațeg Caransebeș, „drumul crucilor”

Sectorul de 25 de kilometri dintre Haţeg şi limita judeţelor Hunedoara şi Caraş-Severin a ajuns să fie numită în ultimii ani „drumul crucilor”.

Cel puţin 20 de astfel de monumente care amintesc de tragediile petrecute aici pot fi văzute pe marginea şoselei care traversează Sarmizegetusa, urcă spre Porțile de Fier ale Transilvaniei și coboară apoi în județul Caraș-Severin, spre Oțelu Roșu și Caransebeș.

Viteza de rulaj pe acest drum care se prezintă în condiţii bune şi în aliniament a reprezentat principala cauză a accidentelor rutiere grave, alături de depășirile neregulamentare.

Mai multe pentru tine:
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune