Video Cele trei poduri peste Mureș, de pe linia ferată de mare viteză din vestul țării, finalizate după cinci ani de șantier VIDEO

0
Publicat:

La aproape cinci ani de la începerea construcției celor trei poduri feroviare peste Mureș, din comuna Brănișca din Hunedoara (video), calea de rulare a ajuns pe două dintre ele și va fi amplasată pe cel de-al treilea.

De aproape cinci ani, constructorii tronsonului feroviar Gurasada – Simeria lucrează la cele trei poduri peste râul Mureș, proiectate la Brănișca, în Hunedoara, pe noul traseu al magistralei feroviare Simeria - Arad.

Podurile sunt amplasate pe un sector de circa doi kilometri, unde râul Mureș, care curge spre Arad, formând bucle, este traversat de trei ori.

Fundațiile pilonilor lor au fost turnate începând de la sfârșitul aniului 2018, iar în 2021 a fost ridicată structura metalică a podurilor.

Unul dintre cele trei poduri feroviare peste Mureș, de la Brănișca. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Abia recent a fost amenajată și cale de rulare, însă doar pe două dintre cele trei poduri, iar instalațiile electrice și de semnalizare nu au ajuns încă la poduri.

Terasamentul de piatră și liniile ferate se opresc în dreptul noii halte CFR de la Brănișca, acolo unde podul nou construit la intrarea în sat se intersectează cu vechiul pod feroviar peste Mureș, construit în urmă cu un secol și jumătate, odată cu realizarea magistralei Arad – Alba Iulia.  

Din 2022, calea de rulare a podului din secolul al XIX-lea a fost scoasă, astfel că trenurile nu mai pot circula pe el. Traficul feroviar se derulează pe al doilea fir al căii ferate, pe un pod paralel cu prima construcţie, ridicat în anii ´60.

Primul pod peste Mureş, aflat la intrare în Brănişca dinspre Deva, în imediata vecinătate a vechiului pod feroviar, va avea o lungime de 384 de metri. Al doilea pod se află în zona castelului Josika şi va avea o lungime de 435 de metri. Al treilea pod peste Mureş, aflat la ieşire din Brănişca spre Bretea Mureşană va avea o lungime totală de 486 de metri.

Odată cu finalizarea lucrărilor la cele trei poduri peste Mureş, de pe tronsonul feroviar Gurasada Simeria, traficul feroviar se va muta pe noul traseu.

Întârzieri la noua magistrală feroviară Arad Simeria

Contractul pentru modernizarea liniei Gurasada – Simeria a fost semnat la 30 august 2017, între statul român și Asocierea FCC – Astaldi – Contratas y Ventas și vizează lucrări de modernizare a infrastructurii feroviare pe un sector de circa 41 de kilometri, reabilitarea stațiilor de cale ferată de pe traseu, cele mai importante fiind Simeria și Deva și construcția a trei poduri peste râul Mureș.

Lucrările la tronsonul feroviar Gurasada Simeria, o investiție de peste trei miliarde de lei, finanțată de statul român și Uniunea Europeană, au început în primele luni ale anului 2018.

Potrivit celui mai recent raport publicat de Căile Ferate Române, cu privire la stadiul proiectelor de infrastructură feroviară, pe tronsonul feroviar Gurasada Simeria, care traversează Deva, finalizarea lucrărilor este estimată în ianuarie 2024.

„Am solicitat atât constructorului, dar și conducerii CFR Infrastructură, ca în primul semestru al anului 2024-toate lucrările de reabilitare pe acest tronson să fie finalizate, astfel să avem o cale ferată optimizată și integrată cu rețeaua feroviară de peste graniță”, informa, în august 2023, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

Tronsonul feroviar de pe valea Mureşului (judeţul Hunedoara) face parte din noua magistrală de cale ferată din vestul ţării (141 de kilometri de cale ferată între KM 614 din judeţul Arad şi Simeria, împărţiţi în patru loturi) proiectată pentru ca trenurile de călători să poată circula pe ea cu viteza de până la 160 de kilometri pe oră, iar marfarele cu până la 120 de kilometri pe oră.

Pe cei 141 de kilometri ai Tronsonului Km 614 (Arad) – Simeria au fost ridicate nouă poduri feroviare peste râul Mureş. De asemenea se află în șantier trei tuneluri de cale ferată, iar clădirile staţiilor CFR vor fi modernizate. Viitoarea cale ferată, va cuprinde 60 de kilometri de traseu nou.

Lucrările au acumulat întârzieri pe toate cele patru tronsoane din vestul României, iar finalizarea lor a fost decalată pentru anul 2024.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort