Gara Deva, șantierul feroviar abandonat din 2021. Clădiriea veche din anii '80 riscă demolarea VIDEO

0
Publicat:

Lucrările de modernizare a clădirii principale din Gara Deva au fost oprite de la începutul anului trecut, în căutarea unei soluții tehnice potrivite pentru reabilitarea acesteia.

Clădirea Gării Devei. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Clădirea Gării Devei. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Clădirea de călători a stației CFR Deva se află în șantier din vara anului 2021, însă lucrările de reabilitare au fost oprite de peste un an (video). Șantierul a fost abandonat la începutul anului 2022, după ce, în timpul săpăturilor la fundația viitorului lift din gară au fost constatate probleme legate de structura clădirii.

„În urma intervenţiilor de desfacere a finisajelor şi a pardoselilor, precum şi a lucrărilor de săpătură la fundaţiile liftului proiectat, au fost relevate aspecte neprevăzute, legate de geometria şi starea fizică a elementelor structurale, ceea ce a impus necesitatea adaptării soluţiilor tehnice, la situaţia existentă în teren, şi anume compatibilizarea expertizei tehnice iniţiale cu situaţia relevată după decopertare, astfel încât comportamentul structural în exploatare, al clădirii de călători din Staţia CFR Deva, să îndeplinească cerinţele prevăzute în proiect”, informa compania Căile Ferate Române.

Gara Deva, construită în anii '80

Clădirea principală din stația CFR Deva a fost construită la mijlocul anilor ’80, pe locul vechii gări a municipiului, fiind inaugurată în decembrie 1987, odată cu calea ferată Deva – Brad. Deși este mai nouă ca alte gări ale orașelor din județul Hunedoara, gara din Deva nu a fost ferită de probleme.

Expertiza tehnică va stabili dacă se impune demolarea ei, ori doar întărirea fundațiilor acesteia, astfel încât să poată fi modernizată sau reconstruită, pentru că proiectul de modernizare prevede modificări ample în aspectul și volumul ei. 

În așteptarea unei soluții tehnice necesară pentru continuarea lucrărilor, unii localnici și călători se plâng de starea în care a fost lăsată construcția.

„Deși înconjurată cu garduri, adesea am văzut cum în clădire se strecoară oameni, pentru a-și face nevoile aici”, spune un taximetrist din Deva.

Lift și muzeu în Gara Deva

Proiectul de modernizare a clădirii de călători din stația CFR Deva prevede amenajarea spațiilor de la parterul și primul etaj al acesteia, cu săli de aşteptare, grupuri sanitare, spaţii comerciale, birouri de informaţii şi bilete și o zonă de birouri cu accese individuale.

Etajul al doilea va fi recompartimentat, iar deasupra lui va fi realizat, parţial, al treilea etaj, care va funcţiona ca spaţiu expoziţional.

Pentru accesul la etajele 2 şi 3, unde se vor amenaja spaţiile pentru diverse activităţi culturale, întruniri, expoziţii, se va monta un lift în exteriorul clădirii, un lift panoramic, din sticlă, cu vedere spre cetate.

Lucrări întârziate pe magistrala feroviară Simeria Arad

Gara Devei se află pe tronsonul Gurasada - Simeria, din magistrala feroviară Simeria Arad (Km 614), care va fi modernizată pe o lungime de 141 de kilometri.

Pe Tronsonul Gurasada – Simeria, în lungime de 40,9 kilometri, stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la 75 la sută. Este construit de Asocierea FCC – Astaldi – Contratas y Ventas. Contractul a fost semnat la 30 august 2017, ordinul de începere al lucrărilor a fost dat în octombrie 2017, iar termenul estimat de finalizare a proiectului este ianuarie 2024. Valoarea investiției se ridică la 3,1 miliarde de lei, fără TVA.

Trei poduri peste Mureș sunt construite pe acest tronson, în zona Brănișca (video), pe un sector de circa doi kilometri. De asemenea, gările Deva și Simeria sunt în curs de modernizare.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite