Ionel Anghel - cel mai respectat taximetrist din Giurgiu
0Lumea îl cunoaşte drept nea Oniţă, taximetristul. Este cel mai vechi practicant al acestei meserii din Giurgiu, şi nu are de gând să se oprească aici.
Îl găseşti în zona de la „Maiorescu”. Asta dacă ai noroc, pentru că de obicei este pe traseu, cu clienţii. „Voi face lucrul ăsta cât mă vor mai ţine puterile. Acum sunt în formă, asta e cel mai important” spune Ionel Anghel.
Făcând o comparaţie cu perioada de dinainte de Revoluţie, taximetristul susţine că atunci oamenii erau de cuvânt, ţepele lipseau şi se făcea şcoală.
Asculta rock clasic şi Europa Liberă
„Ţin minte că am luat un cablu de la sudură şi am modificat un aparat de radio. Trăgeam muzica pe magnetofon. Uneori mai intra pe bandă şi Cornel Chiriac, dar aveam grijă să îl şterg de-acolo chiar dacă îmi plăcea tipul. Nu vroiam să risc” susţine Ionel Anghel.
Înainte de a deveni taximetrist, nea Oniţă a început să lucreze la Şantierul Naval. „Construiam vapoare pentru vietnamezi. Le trimiteam pe bucăţi, cu trenul, că altfel le interceptau americanii şi le bombardau”. A stat şase ani la Şantier însă a plecat dezamăgit de faptul că mereu i se puneau beţe în roate atunci când trebuia să avanseze „în grad”. A trecut la Întreprinderea Textilă „Dunăreana”, proaspăt deschisă în oraş, însă nici la „războaiele de ţesut” nu s-a simţit împlinit. În 1976 s-a decis să facă şcoala de şoferi, apoi a trecut imediat la taximetrie. „Chiar dacă nu aveam carnet, ştiam totul despre maşini şi motociclete. Meşteream la ele non-stop. Mecanica m-a ajutat să devin taximetrist” spune Ionel Anghel.
A devenit angajat la Întreprinderea de Gospodărie Comunală (ICO) cea care avea în subordine taximetrele. „În Giurgiu existau cam 30 de taxiuri. Erau angajate şi două femei” menţionează Ionel Anghel.
Acesta susţine că giurgiuvenilor le plăcea foarte mult să se plimbe cu taxiurile. „Trei lei costa un kilometru, cel mai mult se plătea pe o cursă în Port, cam 19 lei. Lucram 8 ore, în două schimburi însă nu simţeam oboseala”. În afara curselor obişnuite, taximetriştii mai erau solicitaţi şi la nunţi; de asemenea, cea mai lungă cursă efectuată de nea Oniţă a fost Giurgiu-Ploieşti.
Revoluţia l-a prins pe traseu
„Duceam un client spre casă care băgase şi un porc la mine în portbagaj. Aşa m-a prins Revoluţia. Cu porcul în portbagaj”. În 1994 Ionel Anghel a cumpărat taxiul. Până în 2003 a fost „privat”. „După 2003 am decis că este momentul pentru o pauză. Am stat cam un an şi jumătate, să mă odihnesc. Însă am revenit asupra deciziei. Mă mâncau tălpile aşa cum numai pe un şofer adevărat îl mănâncă” conchide nea Oniţă.
NĂSCUT: 2 iulie 1947, Giurgiu
STUDII: Şcoala Profesională Navală, promoţia 1963
FAMILIE: căsătorit, are doi băieţi
CE-I PLACE: Marea pasiune a lui Nea Oniţă o reprezintă muzica. Şi nu orice fel de muzică. Rock-ul clasic, în frunte cu The Beatles, The Rolling Stones şi Elvis. „Îmi mai place să meşteresc la maşină şi nu numai” adaugă acesta.
CE NU-I PLACE: „Nu îmi plac oamenii fără cuvânt şi nici făţarnicii. De asemenea gropile ne dau mari bătăi de cap, nouă, şoferilor. Până şi semnele de circulaţie sunt puse aiurea. Ar trebui să se schimbe lucrurile astea” spune taximetristul.
ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:
Cât de greu se obţinea permisul auto înainte de Revoluţie?
„Erau alte vremuri atunci. Nu erau multe maşini, dar erau căruţe, iar la alea trebuia să fii atent. Traseul l-am dat pe o cisternă căreia i s-au scos retrovizoarele. Trebuia să dau înapoi 50 de metri, pe lângă bordură. Am reuşit orientându-mă după centrul străzii pietruite”.
Care a fost prima dumneavoastră maşină, de taximetrist?
„Am început taximetria pe o Volga GAZ-24. Pe Dacie am început în anul 1981, pentru că în anii ’70 de-abia apăruse modelul 1100. Se mai mergea pe Moskvici, Varsava sau Volga GAZ-21”.