ADS Giurgiu îţi spune ce trebuie să ai în vedere atunci când te hotărăşti să cumperi un automobil la mâna a doua

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei mai mulţi dintre români preferă să cumpere maşini deja rulate în ciuda ofertelor făcute de constructorii de profil. Motivul principal este preţul, mult mai avantajos în cazul unei maşini second-hand. Află ce trebuie să urmăreşti atunci când vrei să cumperi o astfel de maşină.

Cele mai de încredere locuri din care îţi poţi cumpăra o maşină la mâna a doua sunt siteurile de profil cu anunţuri preplătite. Mai multe informaţii şi preţuri se pot afla tot prin intermediul internetului  pe forumurile auto acolo unde există o comunitate puternică de iubitori de maşini care pot oferi sfaturi şi preţuri în funcţie de modele.

În privinţa maşinilor cumpărate din străinătate, sunt indicate cele din ţările occidentale şi nu din Bulgaria. „Dacă cineva vrea să ia o maşină din străinătate îi recomand Germania. Să nu facă greşeala să o ia din Bulgaria pentru că acolo nu ştii ce cumperi cu adevărat. Am fost cu un prieten şi am văzut o maşină «lipită» din două alte maşini” susţine Daniel Deacu, consilier tehnic în cadrul Lucmar Giurgiu.

Starea motorului este esenţială
Specialiştii spun că unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le verifici în momentul în care eşti hotărât să-ţi achiziţionezi o maşină second-hand este seria de identificare. Aceasta trebuie să corespundă cu cea de pe talonul maşinii şi să nu prezinte tăieturi, urme de sudură sau să fie vopsită recent.

Foarte importantă este starea motorului. Sunt de evitat maşinile a căror motoare prezintă zgomote anormale (bătăi, scârţâituri). Cereţi proprietarului nu numai să faceţi o tură cu maşina respectivă ci şi permisiunea de a merge împreună la un specialist care să facă o inspecţie asupra maşinii.

„În astfel de cazuri existenţa cărţii de service este esenţială. Din păcate foarte mulţi proprietari nu deţin acest document. Înainte de a o cumpăra este nevoie de o diagnoză computerizată, o verificare tehnică a direcţiei şi sistemului de frânare dar şi o inspecţie vizuală a caroseriei” spune specialistul Lucmar.

Deşi aceasta este situaţia ideală, consilierul tehnic recunoaşte faptul că foarte puţini dintre giurgiuvenii care intră în service vin împreună cu potenţialul cumpărător pentru astfel de verificări. „Într-un an de zile, vin pentru aşa ceva sub 1% din cei care intră pe poarta service-ului. Românii sunt foarte reticenţi când vine vorba de a cere sfatul unui specialist. De obicei vânzătorii care au ceva de ascuns evită astfel de confruntări” a mai spus Daniel Deacu.

Negociază preţul
Atunci când vine vorba de model, gusturile diferă. Depinde foarte mult câţi bani ai în buzunar şi cât eşti dispus să cheltui pe o maşină la mâna a doua. Dintre modelele europene, cele asiatice şi româneşti, specialiştii susţin că primele sunt cele mai indicate. „Personal le recomand modelele nemţeşti sau franţuzeşti. Sunt mai accesibile decât cele asiatice iar accesul la informaţie şi mentenanţă este mai uşor” afirmă Daniel Deacu.

În general este indicat să negociezi preţul automobilului şi să obţii cu aproximativ 15-20% mai puţin decât cere iniţial vânzătorul. După cumpărare, pentru o viaţă mai lungă a maşinii este indicat un control amănunţit la un service autorizat. Revizia motorului, schimbarea uleiului şi a filtrelor, verificarea sistemului de frânare, înlocuirea lichidului de frână  şi verificarea lichidului de răcire sunt doar câteva dintre lucrurile care pot cere investiţii. În funcţie de model şi de probleme, sumele investite în maşină pot începe de la 200 de lei şi ajunge la câteva mii.

Ionel Anghel, cel mai vechi taximetrist din Giurgiu şi un împătimit al cailor putere, spune că în opinia sa cel mai important element al unei maşini este motorul. „Primul lucru pe care trebuie să îl faci atunci când vrei să cumperi o maşină la mâna a doua este să te uiţi la motor. Să nu carecumva să pice din el pentru că e nasol. O cursă cu maşina şi o prezenţă la un atelier sau staţie ITP sunt obligatorii” spune Ionel Anghel.

Acesta susţine că trebuie evitate maşinile de 500 sau 1.000 de euro pentru că sunt pline de probleme. "Dai puţin, face puţin" afirmă giurgiuveanul.


 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani