Ziua Copilului, printre cărţi şi personaje de poveste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe 1 iunie vor fi organizate, la bibliotecă, mai multe concursuri.

Cu prilejul Zilei Internaţionale a Copilului, Secţia pentru Copii din cadrul Bibliotecii Judeţene „V.A. Urechia“, organizează cea de-a 32-a ediţie a Zilelor Cărţii pentru Copii. Cei mici sunt aşteptaţi sâmbătă, 1 iunie, de la ora 9.00, la sediul central al Bibliotecii, la renumitul concurs de personaje Carnavalul Cărţii.

Deschiderea oficială a manifestărilor dedicate Zilei Internaţionale a Copilului va avea loc la ora 9.00, urmând ca între orele 9.15 şi 13.00 să aibă loc acţiunea „Copiii în labirintul cărţilor” - parada costumelor personajelor de basm. Mai întâi vor defila micuţii cu vârste cuprinse între 3-7 ani, după care vor urma cei mari. La ora 12.30 va avea loc festivitatea de premiere.

Tot la sediul central al Bibliotecii „V.A.Urechia” vor mai avea lor un atelier de pictură şi face painting, la care vor participa elevii Şcolii nr. 33 şi 44 coordonaţi de prof. Bâzu Lenuţa, dar şi o expoziţie de carte, la care vor avea standuri editurile „Pax Aura Mundi”, „Olimpias” şi Librăria Teonick.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026