Gigacaloria nu se va scumpi şi la Galaţi în această iarnă. Afirmaţia îi aparţine primarului Marius Stan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din ianuarie pe firmă va scrie în loc de Apaterm, Calorgal iar prin birouri va cam bate vântul

Cu toate că scumpirea gazului metan ar fi urmat să aibă drept consecinţă creşterea preţului gigacaloriei, edilul este convins că prin restructurări masive de personal la Apaterm şi Electrocentrale diferenţa va putea fi compensată.

Consiliul Local a aprobat constituirea operatorului regional Calorgal SA, societatea care, cel puţin în această iarnă, va înlocui falimentara SC Apaterm SA, pentru ca gălăţenii dependenţi de serviciile de termoficare să nu sufere de frig în apartamente .

Este, aşa cum afirmă primarul Marius Stan, o soluţie de compromis impusă de faptul că nu mai era suficient timp pentru scoaterea la licitaţie a serviciului de distribuţie a energiei termice.

„Fiind o soluţie de compromis, în paralel, lucrăm la soluții alternative. Una dintre acestea ar putea fi construirea unor termocentrale moderne de cartier sau ar putea fi incineratorul de deșeuri care produce energie termică. Sunt proiecte costisitoare, de anvergură, a căror realizare este însă posibilă prin constituirea unui parteneriat public-privat", a afirmat Marius Stan.

De altfel, în zilele care urmează, edilul va pleca in Suedia, pentru a vedea cum functionează centralele firmei Usitall care utilizeaza drept combustibil deseuri pentru a produce energie şi ai cărei reprezentanţi şi-au exprimat disponibilitatea să investească la Galaţi.

Este interesant de remarcat faptul că „noua" societate de termoficare, are printre acţionari consiliile locale ale municipiului Tecuci şi comunei Şndreni. Capitalul social al SC Calorgal SA este de 930.925 lei. Din totalul de 372.370 de acţiuni, municipalităţii gălăţene, care a contribuit cu 900.000 de lei, îi revin 360.000 de acţiuni, restul fiind împărţite între Tecuci şi Şendreni. Conform înţelegerii cu SC Electrocentrale SA, noua societate trebuie înfiinţată până cel rârziu la data de 15 ianuarie 2013.

Gigacaloria nu se scumpeşte

Cu toate că, din cauza scumpirii gazelor, părea inevitabilă creşterea preţului gigacaloriei în această iarnă, Marius Stan a dat asigurări că gălăţenii se vor încălzi cu aceleaşi costuri ca şi anul trecut.

„Administratorul special al Apaterm (Adriana Stratulat n.n.) a aprimit dispoziţie să menţină actualul tarif de distribuţie, ba chiar să-l micşoreze şi poate face asta prin disponibilizări pentru că schema de personal este în continuare supraîncărcată. Sunt 819 angajaţi cu un salariu medu de 1700 de lei. La fel trebuie procedat şi la Electrocentrale, unde sunt 550 de angajaţi al căror salariu mediu este de 3.000 de lei. Creşterea de preţ a gazului metan poate fi compensată dacă şi CET va face disponibilizări, nu doar noi la Apaterm", a declarat Marius Stan.

Primarul a mai spus că schema de personal de la SC Calorgal SA va cuprinde cel mult jumătate din actualul număr de angajaţi ai Apaterm.

„Este de preferat să mulţumim 200.000 de gălăţeni, creîndu-le probleme la mult mai puţini, 3-400. Altă soluţie n-avem şi nota de plată a populaţiei nu poate fi încărcată la infinit", a mai afirmat edilul-şef.

În schimb, datoriile vo fi recuperate cu „mascaţii"

Pe de altă parte, Marius Stan a spus că sacrificiile trebuie făcute şi de populaţie şi a anunţat că, odată cu Apaterm, nu vor dispărea şi datoriile şi penalităţile rău-platnicilor. Dimpotrivă, acestea vor fi recuperate prin toate mijloacele legale..

„Să nu creadă că vor scăpa de plata datoriilor la Apaterm. Îi avertizez că societatea care gestionează insolvenţa şi falimentul Apaterm se va ocupa de recuperarea datoriilor. Să nu se mire careva dacă acea societate va preda creanţa altei firme de recuperări, care, cu mascaţi şi cu oamenii legii, va merge să-i execute silit pe datornici. Am mai spus şi cu altă ocazie că mulţi gălăţeni se vor putea trezi daţi afară din case pentru că nu şi-au plătit datoriile la întreţinere!", a avertizat edilul-şef.

Mai multe pentru tine:
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie