German urmărit internațional, prins în România cu un permis fantezist. Ce țară închipuită era pe document

0
Publicat:

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au depistat un cetățean german, pe numele căruia exista un mandat de arestare emis de autoritățile din Germania.

Cetățeanul german a fost predat polițiștilor FOTO Poliția de Frontieră

Pe 22 noiembrie, în jurul orei 11.15, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea – I.T.P.F. Iaşi s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei de stat, pentru a intra în ţară, un cetățen german, în vârstă de 34 de ani.

La controlul de frontieră, polițiștii au constatat că pe numele bărbatului era emisă, de autorităţile din Germania, o alertă de punere în aplicare a unui mandat european de arestare, predare sau extrădare, pentru săvârşirea infracţiunii de falsificare de documente.

„În urma unui control amănunțit efectuat bărbatului, a fost descoperit asupra sa, un permis de conducere fantezist ce avea imprimate fotografia și datele sale de identitate, eliberat de „Imperiul German”, stat inexistent”, a precizat inspectorul de poliție Mădălina Carp, purtătorul de cuvânt al STPF Galați.

Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că documentul în cauză este un atestat profesional de motostivuitor.

Polițiștii au deschis dosar penal în acest caz pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

Cetățeanul german a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Galați în vederea luării măsurilor legale care se impun.

Un român a cumpărat cu 700 de euro un permis fals din Polonia și a condus mașini timp de 5 ani prin țară

Polițiștii de frontieră depistează aproape zilnic persoane care se folosesc de pemise de conducere false. Un român a cumpărat cu 700 de euro un permis de conducere fals din Polonia și s-a folosit timp de cinci ani de acesta.

Bărbatul (Florin C.) le-a spus polițiștilor că el era convins că permisul era valabil, având în vedere că persoana care i l-a dat în Polonia l-a pus să dea un examen în fața unui calculator pe care l-a promovat.

Fapta a avut loc în 8 martie 2020, iar prima hotărâre în instanță a fost pronunțată în 17 noiembrie 2022. În momentul în acre a fost oprit de echipajul de Poliție Rutieră, bărbatul a prezentat un permis de categoria B. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere valabil, care să fie eliberat de către autoritățile poloneze.

„A recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, arătând că a obținut permisul de conducere prezentat organelor de poliție pe teritoriul Poloniei, în cursul lunii iulie a anului 2017, cu ajutorul unei persoane pe care a cunoscut-o într-o cafenea, căreia i-a remis suma de 700 euro, iar aceasta i-a procurat permisul de conducere. Inculpatul a precizat că semnătura care apare pe fața permisului de conducere îi aparține, a semnat pe o coală de hârtie, iar autorul falsului i-a imprimat semnătura pe fața documentului în discuție, inculpatul procedând în mod similar și în ceea ce privește fotografia imprimată pe permis”, se precizează în cuprinsul hotărârii Judecătoriei Alba Iulia.

Condamnat pentru două infracțiuni

Bărbatul le-a spus polițiștilor că a susținut un examen teoretic pe calculator, iar persoana în discuție i-a oferit răspunsurile corecte, iar după două zile s-au întâlnit pentru a-i fi înmânat permisul. Fotografia și-a făcut-o într-un studio, apoi a mers și a predat-o celui care i-a falsificat permisul.

Magistratul l-a găsit vinovat de două infracțiuni: conducere fără permis și uz de fals. „Instanţa reţine că pronunţarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii constituie un avertisment necesar pentru inculpat, de natură să-l determine să conștientizeze faptele comise, așa încât pe viitor să se abțină de la recurgerea unor atare fapte antisociale”, se mai susține în hotărâre.

Pedeapsa rezultantă este de 1 an și 3 luni de închisoare, cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 2 ani. Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile. Hotărârea poate fi contestată cu apel.

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model