Piroboridava, marea așezare geto-dacică de pe malul Siretului. Unde se găsea Zidul lui Athanaric FOTO
0Vestita cetate geto-dacă Piroboridava, al cărei nume se pierde în istorie, a fost descoperită de arheologul Vasile Pârvan. Pe locul acesteia a fost întemeiat un sat gălățean, atestat documentar acum 500 de ani.
Puțini știu că pe locul unde în Antichitate a fost celebra cetate Piroboridova, amintită de Ptolemeu în scrierile sale, a fost înființată comuna gălățeană Poiana. Cetatea era un centru comercial uriaș în perioada statului dac, prin care treceau mărfuri din orașele grecești către marile așezări din Dacia, și un punct strategic extrem de important.
Profesorul de istorie Doru Parascan a oferit informații interesante pentru „Adevărul“ despre așezare și cum a ajuns să fie construit un sat pe ceea ce a fost odată una din cele mai importante cetăți geto-dace.
Cine a scos la lumină Piroboridava
Vasile Pârvan, în 1913, pe când era director la Muzeul Național de Antichități, a făcut o primă recunoaștere și câteva cercetări sumare pe teritoriul localității Poiana. La acea vreme, platoul de pe malul stâng al râului Siret era cunoscut sub numele „Cetățuia”. În 1926, la inițiativa lui Pârvan, vine în comuna gălățeană un arheolog, Gheorghe Ștefan, pentru a face săpături.
Dar de departe cea mai serioasă campanie de cercetare este demarată un an mai târziu de Radu Vulpe, asistent universitar la acea vreme la Facultatea de Filosofie și Litere din București, catedra de Istorie Veche, și Ecaterina Dunăreanu, arheolog, care îi va deveni soție. Cei doi au făcut săpături în zonă în 1928, apoi în 1940, dar și între 1949 și 1951 când au demarat o vastă campanie arheologică în această parte a României. Fiul său, Alexandru Vulpe, i-a călcat pe urme. A fost profesor universitar în București, vicepreședinte al Academiei Române și unul din cei mai importanți arheologi români.
„Profesorul Radu Vulpe a primit fonduri de la Academia Română și a avut posibilitatea să cerceteze sistematic situl arheologic”, explică Doru Parascan.
Mai târziu, în anii '80, săpăturile au fost continuate sub supravegherea Ecaterinei Dunăreanu Vulpe de către doi arheologi din Iași, Silvia și Dan Teodor, asistați de alți doi arheologi din Tecuci, Mircea Nicu și Stela Țau.
Descoperiri importante la Piroboridava
Când a început cercetările în 1913, Vasile Pârvan nu știa că descoperise Piroboridava, una dintre cele mai importante așezări pentru civilizația geto-dacă. Bănuia atunci că ar fi vorba de o tabără romană, unde fusese staționată o garnizoană.
Radu Vulpe a înțeles că „Cetățuia”, așa cum este înregistrat platoul de pe malul Siretului într-o serie de documente istorice, este, de fapt, cetatea Piroboridava.
„Este o descoperire extrem de importantă. Piroboridava a fost menționată pentru prima dată de Ptolemeu care a considerat-o <polis>, acesta fiind termenul grecesc pentru oraș”, spune profesorul Parascan.
GALERIE FOTO PIROBORIDAVA
La Piroboridava, Radu Vulpe a descoperit foarte multe unelte agricole, precum brăzdare, sape și târnăcoape. Au fost găsite peste 800 de monede romane, dar și multe monede grecești, articole de vestimentație, fibule de argint și bronz, pandative, cercei, brățări, coliere, dar și ceramică lucrată manual sau la roată, unele vase fiind de proveniență grecească și romană.
La toate acestea se adaugă scoaterea la lumină a unui întreg arsenal militar, vârfuri de suliță și de săgeți, acestea din urmă fiind din fier sau bronz, dar și două săbii. „Toate aceste obiecte găsite demonstrează faptul că Piroboridava era o cetate cu funcție politică, militară și economică. Era o localitate importantă pentru această parte a Daciei”, explică profesorul Doru Parascan.
Valul lui Athanaric, o minune a lumii antice
Nu s-a aflat nici până acum când anume a fost părăsită cetatea dacică și de ce s-a întâmplat acest lucru. Radu Vulpe spune că, spre sfârșitul secolul I d.H., a fost cantonată acolo pentru o scurtă perioadă o garnizoană romană, o dovadă clară că Piroboridava era integrată în Imperiul Roman, mai exact în provincia Moesia Inferior.
Acolo au fost descoperite și monede romane din secolele II și III, ceea ce înseamnă că importanta așezare geto-dacă nu fusese încă părăsită. Au fost găsite și fibule (n.r. agrafe ornamentale de metal) romane, dar și de altă origine, iar profesorul Doru Parascan crede că, în secolul al IV-lea, când goții au ocupat tot sudul Moldovei, până spre Buzău, cetatea era deja părăsită de întreaga populație.
La mica distanță de fosta așezare dacică au fost vizibile mult timp urmele unei linii întărite, un val de pământ fortificat. Unii cercetători cred că este ceea ce în limbajul locului este cunoscut ca Valul lui Traian, iar alți istorici consideră că, de fapt, ar fi vorba de Valul lui Athanaric, situat între localitățile Ploșcuțeni pe Siret, la nord de satul Poiana, și Stoicani pe Prut, pe o distanță de aproximativ 90 de kilometri, separând Câmpia Română de Podișul Moldovei.
Este practic una dintre minunățiile lumii antice, ținând cont de lungimea construcției și de volumul uriaș de materiale și de oameni care au participat la realizarea ei. De altfel, Radu Vulpe a demonstrat că acest val de pământ fortificat a fost ridicat de Athanaric, un conducător vizigot, și chiar l-a cercetat pe toată lungimea lui, parcurgând pe jos, alături de A. Nițu, asistent la Universitatea Iași, toată fortificația, de la Siret la Prut.
„Vizigoții l-au construit ca să se apere la rândul lor, de huni, un alt popor migrator. Radu Vulpe demonstrează că este un important „vallum” din Moldova de Jos și îl numește <zidul lui Athanaric>. Vorbim de un val de pământ, care se ridica în anumite locuri chiar până la 2 metri, având o lărgime, cu tot cu șanț, cuprinsă între 20 și 40 de metri”, detaliază profesorul Doru Parascan.
Numele satului, păstrat timp de 500 de ani
Radu Vulpe a identificat toate nivelurile de locuire din așezarea geto-dacă, dar în perioada migratorilor, în secolul al IV-lea, nu a mai găsit urme de locuire. De aici și ipoteza că, în contextul atacurilor din partea hunilor, este posibil ca Piroboridava să fi fost părăsită pentru o scurtă perioadă de timp. La un moment dat, Piroboridava apare în documentele istorice ca locul „unde a fost Bâda”.
Era o modalitate la acea vreme de a identifica anumite locuri după numele unui lider local. Primul stăpân al zonei dădea și numele locului. În 1522 apare pentru prima dată numele satului Poiana într-o mențiune documentară, toponim care s-a păstrat până în ziua de azi. Nu se știe originea acestui nume, dar cel mai probabil provine, evident, de la o poiană sau un petic de pădure din apropiere.
De acum 500 de ani, locuitorii satului știau ce a fost pe platoul de pe malul Siretului și l-au numit încă de pe atunci „Cetățuia”. Într-un plan al moșiei Poiana, ce datează de la începutul secolului al XIX-lea, este înregistrată și „Cetățuia”, vestita așezare geto-dacă.
Piroboridava, un nume învăluit de mister
Denumirea „Piroboridava“ era folosită de populația geto-dacă, iar celebrul Ptolemeu a consemnat acest lucru în scrierile sale, menționând că era unul din orașele prin care treceau mărfurile de la Tomis, Calatis și Histria, fiind duse atât spre nordul Moldovei, cât și spre Ardeal.
„Era un punct de legătură foarte important, o așezare strategică din punct de vedere economic, politic și militar. Nimeni până la Radu Vulpe nu și-a dat seama că această Cetățuie este, de fapt, Piroboridava”, remarcă profesorul Doru Parascan.
Comuna Poiana a fost construită exact pe locul fostei cetăți Piroboridava. Platoul de pe malul Siretului era zona centrală a cetății, unde locuia elita politică și religioasă a geto-dacilor.
După legile statului medieval și obiceiul pământului, satul medieval va avea inițial doar 10 sau 20 de case, locuințe ce vor fi ridicate pe locul unde odinioară fusese cetatea dacică Piroboridava. Nici până astăzi nu s-a aflat de ce au ales geto-dacii denumirea de „Piroboridava“ pentru cetatea lor.
Sufixul „dava” sugerează că era o reședința unui lider geto-dac. Tot ce avem sunt speculații. Potrivit unor ipoteze, este posibil ca numele cetății să provină de la un conducător sau de la un trib al dacilor, dar nu a fost găsită până acum nicio mărturie în acest sens.
Poate pe viitor istoricii vor desluși această enigmă și vor face din fosta cetate dacică un loc de vizitat de către toți cei interesați de trecutul acestei zone a României.
Se încarcă comentariile...
