Dosarul pentru corupție al unei foste șefe a Fiscului va fi rejudecat din cauza unor gafe uriașe ale judecătorilor

0
Publicat:

Magistrații au stabilit că instanța care a judecat inițial dosarul i-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil Marianei Ion Cozma, fosta șefă a Serviciului Inspecție Fiscală din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați, judecată pentru corupție.

Instanța superioară a decis rejudecarea procesului Marianei Ion Cozma FOTO arhivă Adevărul

Curtea de Apel Galați a decis în 16 mai ca procesul Marianei Ion Cozma, fost șef al Serviciului Inspecție Fiscală din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Galați, să fie rejudecat. Și asta pentru că prima instanță, Tribunalul Galați, le-a încălcat flagrant drepturile Marianei Ion Cozma și altor doi inculpați din dosar.

Mai exact, instanța superioară a stabilit că le-a fost încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, iar motivarea hotărârii nu s-a făcut în termeni comuni, la un nivel mediu, astfel încât părţile să poată înțelege motivele care au condus instanța la adoptarea soluției în cauză.

Inițial. Tribunalul Galați o condamnase pe Mariana Ion Cozma la cinci ani de închisoare cu executare pentru mai multe fapte de luare de mită. 

Roxana-Cristina Grigorescu, la data faptelor inspector principal la serviciul amintit, primise trei ani de închisoare cu executare pentru complicitate la luare de mită. Cătălin Dan Crihană, administrator al unor firme din Galați, fusese condamnat la doi ani de închisoare pentru dare de mită, la care s-au adăugat 733 de zile de închisoare dintr-o pedeapsă de 7 ani la care fusese condamnat anterior.

Procurorii anticorupție din Galați au stabilit că, în calitate de șef al Serviciului de Inspecție din cadrul Direcției Finanțelor Publice Galați, Mariana Ion Cozma ar fi pretins și ar fi primit de la Cătălin Dan Crihană, prin intermediar, sumele de 4.500 lei și 2.900 lei, în 2013 și 2014, pentru ca în schimb să favorizeze două societăți comerciale, cu ocazia unor controale inopinate.

Într-una din cele două situații, pretinderea și primirea s-a făcut și cu ajutorul Roxanei-Cristina Grigorescu (subordonata șefei Serviciului de Inspecție Fiscală la acea vreme).

Potrivit anchetatorilor, sumele de bani ar fi fost primite sub aparența a două contracte de acordare de burse private ce figurează a fi încheiate între cele două societăți comerciale și fiul Marianei Ion Cozma, pentru ca în schimb aceasta să avizeze actele de control ale societăților respective, din care să fie trecute cu vederea unele nereguli constatate.

Cu ocazia verificărilor, procurorii anticorupție au descoperit că Dan Cătălin Crihană ar fi înregistrat în evidența contabilă a uneia dintre societățile pe care le controla, cu ajutorul altor două persoane, achiziții nereale de bunuri (cereale și îngrășăminte chimice), respectiv ar fi declarat fiscal achiziții nereale, pentru a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale în sumă totală de peste 480.000 de lei.  

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat