Damen semnează un contract de 4,6 miliarde de euro pentru construcţia fregatelor germane MKS-180

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Implementarea proiectului în care Damen este principalul contractant va începe în curând şi presupune livrarea a patru fregate între 2027 şi 2031 pentru o sumă de aproximativ 4,6 miliarde de euro. Există, de asemenea, o opţiune de a furniza încă două fregate după 2032.

Pe 19 iunie 2020, Damen şi Biroul Federal Pentru Înzestrare, Tehnologie Informaţională şi Asistenţă a Bundeswehr (Bundesamt fur Ausrüstung, Informationstechnik und Nutzung der Bundeswehr - Baainbw), au semnat contractul pentru construcţia a patru fregate MKS-180 pentru marina germană. Damen este principalul contractant pentru acest proiect complex pe care îl derulează în Germania împreună cu partenerii Blohm + Voss şi Thales. 

Consorţiul a fost declarat anterior câştigătorul unei licitaţii europene, cea mai mare din istoria marinei germane. Pe 17 iunie, resursele financiare necesare au fost alocate de către comisia pentru buget din parlamentul Germaniei. Contractul semnat marchează începutul etapei de proiectare şi construcţie.

Aproximativ 80% din investiţia proiectului va rămâne în Germania ca valoare adăugată. Navele vor fi construite la Blohm + Voss în Hamburg, dar parţial şi în alte locaţii ale şantierelor navale din Germania, inclusiv Bremen, Kiel şi Wolgast. Pe lângă aceasta, aproximativ 100 de companii mici şi mijlocii din industria maritimă, precum şi din sectoarele de inginerie mecanică şi echipamente industriale de construcţii vor fi implicate în implementara contractului. Aceste companii provin din aproape toate landurile germane.

Hein van Ameijden, directorul general al Damen Schelde Naval Shipbuilding: "Sunt convins că, în cadrul proiectului MKS-180, construim o fregată de înaltă calitate care să răspundă tuturor cerintelor marinei germane. Este un proiect comun germano-olandez. Avem deja o colaborare bună cu partenerii noştri din Germania: Luerssen, Blohm + Voss şi Thales. Proiectul oferă, de asemenea, perspective pentru o cooperare europeană viitoare. Un rol important în acest success îl are şi colaborarea pe care o avem de mulţi ani cu Thales, ca parte a ecosistemului industrial si instituţional de apărare olandez. Dacă Olanda continuă să investească în proiecte inovative pentru propria marină, ne putem extinde şi mai mult rolul în cadrul construcţiilor navale europene. Este un lucru bun pentru rolul strategic al Olandei, conform principiilor din Strategia Industriei de Apărare."

Încă două fregate după 2032

Participarea industriei germane în acest proiect se regăseşte şi în cadrul echipamentelor şi sistemelor furnizate de Thales – sisteme de control al misiunii. Aproximativ 70% sunt realizate de sucursalele germane ale Thales din Kiel şi Wilhelmshaven. Mai mult decât atât, în derularea acestui proiect, sunt implicaţi  numeroşi alţi subcontractanţi germani.

Gerben Edelijn, CEO al Thales Olanda: "Acest contract istoric, atât pentru marina germană, cât şi pentru Thales, reprezintă o etapă semnificativă în cei peste 50 de ani de cooperare, şi confirmă poziţia noastră de lider mondial în domeniul sistemelor navale performante. Echipajele de la bordul acestor fregate inovative se pot baza pe cele mai noi tehnologii în domeniul apărării cibernetice, a radarului şi controlului incendiilor. Sistemul AWWS, dezvoltat pentru navele olandeze şi belgiene, va permite în curând şi marinei germane să facă faţă ameninţărilor actuale şi celor din deceniile care vor urma”.

Implementarea proiectului va începe în curând şi presupune livrarea a patru fregate între 2027 şi 2031 pentru o sumă de aproximativ 4,6 miliarde de euro. Există, de asemenea, o opţiune de a furniza încă două fregate după 2032.

Damen Shipyards Group operează 36 de şantiere navale şi de reparaţii, având 13. 000 de angajaţi în întreaga lume. Damen a livrat până acum mai mult de 6.500 de nave în peste 100 de ţări, furnizând anual aproximativ 175 de nave către clienţi din întreaga lume.

Mai multe pentru tine:
Radu Mazăre, viață de lux în Madagascar. Cum arată resortul fostului primar al Constanței. Bungalow-uri generoase, cu vedere spre Oceanul Indian
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru bogați și personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Câți ani de închisoare riscă Artanu, pentru agresiune sexuală?! Îndemnul avocatei Dalina Terzi pentru victimă: „Fetelor le e rușine, cedează psihic”
Artistul internațional care nu și-a mai văzut de trei ani copilul diagnosticat cu autism, născut din relația cu o româncă. Dezvăluiri uluitoare despre ultima lor întâlnire! „Copilul striga la ușă disperat: Tati, tati!”
Ținutul cetăților dacice, trezit de șuierul mocăniței din 1917. Georg Hocevar a restaurat o bucată din calea ferată din munți
Ce nu s-a văzut la sfințirea Catedralei! Becali a pupat mătăniile, Băsescu a pupat blondele
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Inițiativele fără succes ale Opoziției împotriva Guvernului. Analist: „Nu este în măsură să negocieze, să ofere alternativă”
Nu i-a citit niciodată fiicei „Cenușăreasa”, iar acum a interzis complet internetul în casă!
Mama măsura XS, fiicele cu siluete... lumești. Regina Letizia, superbă, dar îngrijorător de slabă la Premiile Prințesa de Asturia
Un stâlp sculptat cu un chip uman, vechi de 11.000 de ani, descoperit de arheologi