Baronul Gheorghe Bunea Stancu a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Alături de el au mai fost trimişi în judecată alţi 15 inculpaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toţii sunt acuzaţi că au păgubit bugetul Consiliului Judeţean cu aproape  trei milioane de lei. Dosarul „Bunea Stancu” va fi judecat de Tribunalul Vrancea.

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se arată că în perioada 16.07.2009 – 04.08.2010, Gheorghe Bunea Stancu, preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, a aprobat şi a avizat documentaţia în procedurile de achiziţii publice organizate de instituţia pe care o conduce, finalizate cu încheierea a şase contracte,  deşi a cunoscut faptul că firmele care au oferit preţurile cele mai mici (criteriul principal de atribuire), au fost descalificate prin interpretarea discriminatorie a condiţiilor tehnice sau financiare.

Acesta, în scopul vădit de a atribui lucrările respective firmelor agreate şi anume SC TANCRAD SRL Galaţi, SC CONCIVIA SA Brăila şi SC TANCRAD CONSTRUCT SRL Brăila, determinând, prin încălcarea atribuţiilor ce-i reveneau în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila şi de ordonator principal de credite, privitor la folosirea şi gestionarea eficientă a fondurilor publice, alături de alţi funcţionari din subordinea sa (membrii comisiei de evaluare a ofertelor) producerea unui prejudiciu în valoare totală de 2.924.817,60 lei la bugetul Consiliului Judeţean Brăila şi vătămarea intereselor legitime ale participanţilor descalificaţi în mod discriminatoriu din procedurile de achiziţii publice la care au participat.

Contratele respective  aveau ca  obiect efectuarea unor lucrări de asfaltare drumuri - SC TANCRAD SRL Galaţi şi SC TANCRAD Construct SRL Brăila, respectiv reamenajare/reabilitare spaţii medicale la unităţile spitaliceşti din subordinea Consiliului Judeţean Brăila – SC CONCIVIA SA Brăila. Documentaţia aprobată şi avizată de preşedintele Consiliului Judeţean Brăila consta în notele justificative şi referatele de necesitate în procedurile de achiziţii, precum şi rapoartele aferente acestor proceduri.

SC CONCIVIA SA Brăila, una dintre beneficiarele contractelor din bani publici atribuite de Consiliul Judeţean Brăila, este administrată de către inculpatul Soare Vasile. Acţionar majoritar la această firmă este SC BURSAGRIROM SA Brăila, care la rândul său, îl are ca acţionar majoritar pe inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, condiţii în care acesta din urmă are o participare indirectă la capitalul SC CONCIVIA SA Brăila şi fiind deci, persoană afiliată la aceasta. În aceste condiţii, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu a îndeplinit mai multe acte în cadrul procedurilor  şi a luat decizii prin care s-au obţinut în mod direct foloase patrimoniale în valoare totală de 1.313.867,72 lei de către SC CONCIVIA SA Brăila, societate de la care  beneficiază în continuare de foloase .

În calitate de membri ai comisiilor de evaluare a ofertelor depuse în procedurile de achiziţii publice aferente  contractelor sus menţionate, inculpaţii Mija Florin, Moisiu Nicolae, Ghenea Georgel, Dumitraşcu Jenica, Popescu Ionică, Mocanu Antoniu Cezar, Puşcă Ionel, Bădescu Mircea, Buzuleac Sebastian Lucian, Sava Nicu, Roşioru Lenuţa, au dispus cu intenţie, descalificarea unor agenţi economici înscrişi la proceduri, prin declararea ofertelor depuse ca neconforme şi inacceptabile, încălcând astfel principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică. Aceasta, cu scopul vădit de a fi declarate câştigătoare doar cele  trei firme agreate.

Inculpatul Soare Vasile, în calitate de administrator al SC CONCIVIA SA Brăila şi Stăncic Cristian Cătălin, în calitate de administrator al SC TANCRAD SRL Galaţi, au determinat funcţionarii din cadrul Consiliului Judeţean Brăila, membri ai comisiilor de evaluare a ofertelor, să declare ofertele propuse de SC CONCIVIA SA Brăila , respectiv de SC TANCRAD SRL Galaţi, câştigătoare în procedurile de achiziţii publice finalizate cu încheierea  contractelor cu Consiliul Judeţean Brăila, reprezentat de preşedintele acestuia, inculpatul Gheorghe Bunea Stancu. Aceasta, ca urmare a descalificării discriminatorie a  societăţilor comerciale înscrise în procedurile achiziţiilor publice anterior menţionate, prin încălcarea principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică.

Inculpatul Soare Vasile a declarat că, pentru rezolvarea problemelor care priveau administrarea, în mod direct, a SC CONCIVIA SA Brăila, acesta se consulta cu inculpatul Gheorghe Bunea Stancu, fapt care se petrecea încă din anul 2003.

Inculpatul Stăncic Cristian Cătălin a depus la Consiliul Judeţean Brăila, la data de 20.10.2009, un certificatul fiscal eliberat de Primăria  com. Vădeni, jud. Brăila, prin care se atesta, în mod nereal, că a fost emis pentru SC TANCRAD SRL Galaţi, în scopul dovedirii îndeplinirii condiţiilor minime de calificare impuse în procedura de achiziţie publică finalizată ulterior cu încheierea unuia dintre contractele care fac obiectul acestui dosar. Certificatul fiscal a întocmit şi a eliberat de inculpata Ştefan Rodica, în cursul lunii septembrie 2009.

Cele şase contracte la atribuirea cărora au fost favorizate cele trei firme agreate de reprezentanţii Consiliului Judeţean Brăila  se referă la „Lucrări de întreţinere curentă, pe timp de iarnă, a drumurilor judeţene, 2009-2010, Lotul II”, „Servicii de expertiză tehnică, DALI, PT, DE, CS şi lucrări de reparare şi amenajare imobil situat în Şoseaua Buzăului nr. 3A, Brăila”, „Lucrări de reabilitare, amenajare şi modernizare spaţii medicale în proiectul „Modernizarea ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Brăila – SIMS 3508”, „Lucrări suplimentare specifice pentru realizarea, amenajarea şi modernizarea spaţiilor medicale din proiectul „Modernizarea ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Brăila”, „Lucrări de reabilitare, amenajare şi modernizare spaţii medicale în proiectul Echiparea ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila – SIMS 3509” şi „Lucrări suplimentare în proiectul Echiparea ambulatoriului de specialitate integrat în cadrul Spitalului de Pneumoftiziologie Brăila”.

Modul în care au fost organizate licitaţiile şi în care s-au derulat procedurile de achiziţie publică, în perioada 2009-2011, a condus ca, în prezent, SC TANCRAD SRL Galaţi, SC TANCRAD Construct SRL Brăila şi SC CONCIVIA SA Brăila să deţină monopolul lucrărilor licitate (în sens comun) de Consiliul Judeţean Brăila, fiind practic singurele firme care participă şi câştigă contractele de achiziţie publică pe plan local şi judeţean.

În cauză s-a dispus luarea unor măsuri de indisponibilizare a bunurilor inculpaţilor în vederea asigurării reparării prejudiciului.

Astfel, a fost instituit sechestrul  asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea inculpaţilor Gheorghe Bunea Stancu, Mija Florin, Moisiu Nicolae, Popescu Ionică, Dumitraşcu Jenica, Puia Vasile, Ghenea Georgel, Soare Vasile, SC TANCRAD SRL Galaţi, SC TANCRAD CONSTRUCT SRL Brăila, SC CONCIVIA SA Brăila.

Dosarul a fost trimis spre judecare TRIBUNALULUI VRANCEA, instanţă competentă să judece cauza în fond.
 

Mai multe pentru tine:
Cine este criminalul regizorului legendar Rob Reiner și al soției sale, găsiți morți în Los Angeles
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor