Un focşănean a făcut circ cu poliţiştii de la circulaţie după ce a fost găsit băut la volan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

El avea o alcoolemie de 0,99 g/L şi a refuzat recoltarea probelor de sânge. Acesta s-a ales cu dosar penal.

Un focşănean găsit băut la volan de poliţiştii de la circulaţie a făcut aseară circ cu oamenii legii în cartierul Sud, după ce nu a vrut să se supună controlului legal.

Martorii spun că bărbatul, în vârstă de 44 de ani, abia se mai putea ţine pe picioare când a coborât din autoturismul VW cu numărul VN-04-WSP, refuzând să coopereze cu agentul de circulaţie care a vrut să-i facă testul de alcool.

Acesta nu a vrut să urce în maşina poliţiei pentru a fi dus să i se recolteze probe de sânge.

„Nu se putea ţine pe picioare, dar avea suficientă forţă cât să se opună poliţistului, care a fost îmbrâncit din greu, fiind mai firav din fire. Colega poliţistului a chemat în ajutor mai multe echipaje cu poliţie, iar în cele din urmă, cu greu, bărbatul a fost imobilizat şi dus la poliţie. În timpul ăsta lumea se adunase în zonă ca la circ", ne-a declarat unui din martorii evenimentului.

Până la urmă, focşăneanul turmentat a suflat în alcooltest, reeşind o alcoolemie de 0,99 g/L, adică peste limita legală a contravenţiei, alegându-se cu dosar penal.

Cel mai probabil, se va alege cu permisul anulat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete