Şeful DSP Vrancea, detaşat de ministrul Sănătăţii la Suceava, a demisionat. Cine ocupă provizoriu locul stomatologului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălin Graur nu mai este director la DSP Vrancea

Medicul Cătălin Graur, şeful Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea, detaşat la Suceava de ministrul Nelu Tătaru, a demisionat. El are şi un proces pe rol cu Ministerul Sănătăţii, prin care solicită suspendarea ordinelor de suspendare din funcţie.

Doctorul stomatolog Cătălin Graur fusese suspendat din funcţie, pe data de 13 aprilie, chiar de către ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, aflat în acea zi la Focşani, sub motivarea “de gestionare proastă a activităţii epidemiologice” în criza Covid-19 în Vrancea.

La vremea respectivă, ministrul s-a prevalat de Starea de Urgenţă existentă în ţară, astfel că încheierea acestei etape a reprezentat şi revenirea în funcţie a lui Cătălin Graur. El îşi reluase atribuţiile săptămâna trecută, dar a intrat imediat în concediu medical, pentru câteva zile, după ce ministrul Sănătăţii l-a detaşat la conducerea DSP Suceava, cel mai mare focar al ţării.

A refuzat detaşarea luându-şi concediu medical

Graur nu şi-a justificat gestul prin care a refuzat practic detaşarea în judeţul cel mai afectat de virusul care a declanşat pandemia mondială, astfel că, anticipând eventuale şicane în exercitarea funcţiei, a decis că este mai bine să demisioneze, invocând motive personale.

În aceste condiţii, este de aşteptat ca în cursul zilei de miercuri ministrul Sănătăţii să numească o nouă conducere interimară la DSP Vrancea, instituţie care este condusă în prezent de un alt stomatolog, liberalul Dragoş Cosma, numit tot în Starea de urgenţă în funcţia de director adjunct. De precizat că timp de aproape o lună, pe timpul Stării de Urgenţă, instituţia a fost condusă interimar de Cătălin Bunghez, la rândul său medic stomatolog.

De menţionat că medicul Cătălin Graur se judecă cu Ministerul Sănătăţii, acesta solicitând suspendarea ordinelor ministrului Sănătăţii de schimbare a sa din funcţia de director executiv al DSP Vrancea.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi