Prima parcare din Focşani care va avea cinci ani de garanţie după reabilitare. Ani de zile, edilii şi-au bătut joc de locuitorii din această zonă centrală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Parcarea din spatele fostului magazin Milcov  FOTO: Primăria Focşani

Parcarea din spatele fostului magazin Milcovul va fi reabilitată de municipalitate. Lucrarea are o valoare de 1,1 milioane de lei şi este realizată de SC Dedal Bahamat din Galaţi.

După ani de poticneli, în care edilii au închis ochii la solicitările locatarilor din spatele magazinului Milcov, care reclamau starea jalnică a străzii şi trotuarelor de acolo, Primăria Focşani a găsit în sfârşit resurse pentru reabilitarea zonei.

Lucrările au fost demarate deja şi ele vor include şi parcarea din strada Eroilor, din apropierea Primăriei. Constructorul este firma SC Dedal Bahamat SA, valoarea contractului fiind de 1,1 milioane de lei.

În premieră pentru Focşani, lucrările vor avea şi o garanţie corespunzătoare, de 60 de luni, ceea ce înseamnă că dacă în acest interval vor interveni deficienţe, acestea vor fi reparate pe cheltuiala firmei.

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie