FOTO VIDEO Cartea fotojurnalistului Emanuel Tânjală, succes deplin la Focşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emanuel Tânjală şi-a lansat cartea "Jurnalul unu fotograf" la Focşani

Sala „Florentin Delmar” a Ateneului Popular „Mr. Gh. Pastia” s-a dovedit neîncăpătoare la lansare volumului „Jurnalul unui fotograf”, scrisă de Emanuel Tânjală.

Zeci de focşăneni au venit în această după amiază sala „Florentin Delmar” a Ateneului Popular Mr. Gh. Pastia, la întâlnirea cu unul dintre cei mai mari fotografi ai momentului, Emanuel Tânjală, care are rădăcini pe aceste meleaguri pentru că strămoşii săi se trag din satul Colacu, de pe valea Putnei.

Evenimentul a fost organizat de „Ziarul de Vrancea”, care în aceste zile sărbătoreşte 17 ani de apariţie neîntreruptă. Alături de personajul principal al zilei, fotojurnalistul Emanuel Tânjală, la manifestare a fost prezentă şi Ioana Avădani, director executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent, care a vorbit despre carte, dar şi despre fotografia de presă.

„Ca şi în fotografiile lui, Manu pune în carte suflet, îşi pune inima şi ne povesteşte într-un amalgam de memorii cu sfaturi profesionale care i-a fost mersul vieţii în aceşti ani. Cert este că avem în faţa noastră o carte, din care putem învăţa cum e lumea, cum se învârte, cum arată şi cum ne putem raporta la ea. Dacă veţi privi fotografiile lui Emanuel Tânjală, veţi vedea că dincolo de expunerea lui internaţională există o temă recurentă, o temă care apare, se reţine şi nu o să dispară cât e hăul: ţăranul român. Acel personaj extraordinar de puternic, pentru că a venit de mii de ani, atât de modest şi nespectaculos în manifestările sale dar extraordinar de frumos în fiinţa sa”, a spus Ioana Avădani.

Cartea scrisă cu multă pasiune de Emanuel Tânjală, care cuprinde şi 170 de fotografii, este, după cum singur a ţinut să precizeze, o spovedanie a experienţei sale ca fotograf, este o carte a unei vieţi dedicată fotografiei, dar şi un adevărat manual pentru fotografii de presă.

“Pentru mine, Vrancea a însemnat libertatea pe care am descoperit-o într-o ţară-închisoare. Vrancea a fost începutul meu în paradis, a fost locul în care am cunoscut cei mai frumoşi oameni şi cele mai fabuloase locuri, în care îmi plăcea să mă ascund şi să cresc cu iubirea de oameni. Locul unde am descoperit familia mea după tată, nişte români de la care am avut privilegiul să învăţ cum trebuie să fii ca lumea să te respecte. Nişte oameni care mi-au oferit cea mai frumoasă copilărie, adolescenţă şi maturitate. Vrancea este unicul loc cu care mă mândresc”, a declarat Emanuel Tânjală.

Fotojurnalistul s-a bucurat şi de o surpriză oferită de membrii Ansamblului Folcloric „Ţara Vrancei”, care au ţinut să-i ofere cunoscutului fotograf, dar şi echipei Ziarului de Vrancea, un cadou muzical la această frumoasă sărbătoare.

Lansarea cărţii a fost  completată de o expoziţie de fotografie, organizată în holul Ateneului.
Emanuel Tânjală este un nume cu o istorie de 40 de ani în presa din România. A debutat în presă în anul 1970 şi a lucrat de-a lungul anilor la ziarul “Satul Socialist” şi la revistele “Flacăra” şi “Cinema”.

În 1981, hotărăşte să plece din România comunistă, profitând de o bursă de studiu oferită de statul italian. La evenimentele din Decembrie 1989, a revenit în ţară după aproape un deceniu de libertate în SUA. În anii ce au urmat, a colaborat cu mai multe ziare şi reviste, cea mai pasionantă fiind perioada în care a făcut parte din echipa revistei “Formula AS”.

De-a lungul carierei, Emanuel Tânjală şi-a dedicat o mare parte a timpului satului românesc pe care l-a surprins în imagini unice, care au intrat deja în istorie.

Mai puteţi citi:

FOTO Primul fotojurnalist de război din lume a fost un clujean: 202 ani de la naşterea lui Carol Popp de Szathmáry

FOTO Tablou superb de toamnă, în „Canionul Vrancei”

Mai multe pentru tine:
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!