FOTO VIDEO Bacinschi apelează la coarda sensibilă a consilierii locali să aloce fonduri pentru Şcoala „Ştefan cel Mare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul a mers astăzi împreună cu jurnaliştii din presa locală la unitatea de învăţământ pentru a le arăta cum arată şcoala şi ce lucrări mai sunt de făcut.

Primarul municipiului Focşani, Decebal Bacinschi, nu vrea să lase garda jos în faţa consilierilor, în special în faţa colegilor de partid, care i-au respins proiectul de alocarea a unor sume de bani pentru finalizarea lucrărilor la Şcoala „Ştefan cel Mare”.

Edilul a chemat astăzi ziariştii la unitatea de învăţământ, pentru a le arăta cum arată şcoala, impecabil în opinia sa, dar şi ce lucrări ar mai fi de executat pentru ca pe data de 16 septembrie anul de învăţământ să debuteze în cele mai bune condiţii.

În momentul de faţă, şcoala este finalizată şi urmează a fi mobilată în întregime, iar edilul doreşte asfaltarea curţii şcolii şi a terenurilor de sport, precum şi împrejmuirea unităţii de învăţământ cu gard.

Lucrările au început, dar au fost stopate după ce aleşii municipali au refuzat să aprobe proiectul edilului de alocare de bani pentru lucrările apărute pe parcurs.

Foto

Este vorba despre o sumă de 800.000 de lei pentru lucrări omise în proiect, bani care ar trebui plătiţi constructorului, dar şi 600.000 de lei pentru asfaltare şi împrejmuire.

„Trebuie să dăm bani constructorului pentru lucrările apărute. E vorba de zugrăveli, de modificarea tâmplăriei, pentru că nu era prevăzută cu deschidere în proiect, e vorba de lift, sala de conferinţe, sunt nişte lucrări care au apărut pe parcurs erau necesare. Constructorul a terminat lucrările pe care le avea de executat, dar ca să fie o treabă frumoasă şi corectă mi-ar face plăcere să putem termina şi curtea şcolii. Ar mai fi nevoie de 1,1 milioane de lei, pentru a finaliza în totalitate lucrarea. Consilierii dacă o să vină să vadă şcoală o să se convingă că nu putem începe şcoala fără aceste lucrări absolut necesare”, a precizat Decebal Bacinschi.

Deşi nu s-a consultat cu consilierii locali, primarul este convins că săptămâna viitoare va avea loc o şedinţă extraordinară de consiliu local, în care de data aceasta aleşii îşi vor da acceptul pentru alocarea sumelor de care mai este nevoie.

Unul dintre consilierii opoziţiei, Aurel Bâcu-PP-DD, şi-a exprimat deja susţinerea faţă de un eventual proiect al primarului, acesta fiind de altfel astăzi prezent alături de primar la vizionarea de pe teren a şcolii. 

Mai puteţi citi:

Incredibil: Cele patru milioane de euro de la Uniunea Europeană, insuficiente pentru reabilitarea Şcolii „Ştefan cel Mare”

VIDEO Zugrăveala Şcolii „Ştefan cel Mare” din Focşani, „omisă” din proiectul de patru milioane de euro

VIDEO Primarul Bacinchi, blocat de aleşi să finalizeze proiectul european de reabilitare a  Şcolii „Ştefan cel Mare”

Mai multe pentru tine:
Ce este blestemul Kennedy, care a lovit din nou. Detaliile sunt șocante, după ce și nepoata lui JFK a murit la doar 35 de ani, lăsând în urmă doi copii mici
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice