FOTO „Bibliozăpezel”, omul de zăpadă care ajută biblioteca din Năruja să-şi umple rafturile cu cărţi pentru copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Bibliozăpezel”, aşa cum a fost el botezat de copiii care l-au construit, are succes în rândul publicului şi în numai câteva zile a reuşit să adune aproximativ 200 de cărţi pentru biblioteca din sat.

Povestea lui „Bibliozăpezel” a început săptămâna trecută, într-o zi de miercuri, când copiii veniţi să-şi petreacă câteva ore din vacanţa intersemestrială la biblioteca din comună au hotărât împreună cu doamna bibliotecară să ridice un om de zăpadă de dimensiuni mai mari.

Au muncit câteva ore bune, întrucât zăpada afânată nu se lipea în niciun fel, dar au găsit soluţii şi pentru acest lucru şi într-un final au izbândit.

„Am folosit apă în rconstrucţia omului de zăpadă, ca să se îngheţe şi să stea lipită zăpada pe el iar când l-am terminat ne-am sfătuit cu toţii ce nume să-i dăm. Şi i-am spus Bibliozăpezel, pentru că a fost construit de copiii noştrim, iubitori de bibliotecă, cu care facem o mulţime de activităţi frumoase. Ulterior am încercat un joc cu copii, să vedem dacă Bibliozăpezel ştie să citească şi dacă poate să ne ajute să strângem cărţi pentru copii, pentru că, din păcate, cărţile noastre de la bibliotecă sunt uzate şi bani nu avem să cumpărăm altele. Ne-am fotografiat cu Bibliozăpezel şi am postat fotografia pe contul Bibliotecii Năruja”, ne-a spus Adriana Bratie, bibliotecara comunei.

Apelul Adrianei a fost recepţionat de o fiică a satului, astăzi stabilită în Bucureşti, care impresionată de situaţia bibliotecii a decis împreună cu câteva prietene să ajute cu o campanie mai mare la strângerea de cărţi. Lidia Pintilie i-a făcut deja un cont de Facebook lui „Bibliozăpezel”, iar donatorii de cărţi nu au întârziat să-şi facă simţită prezenţa.

„Am decis să mă implic în strângerea de cărţi, făcând apel şi la câţiva prieteni. Apoi, ne-au ajutat foarte mult şi cei de la Biblioteca Judeţeană din Focşani, care au afişat anunţul de strângere de cărţi pentru copiii din Năruja la toate sediile bibliotecii. Până acum, la Bucureşti am adunat 50 de cărţi, la Biblioteca Judeţeană înţeleg că sunt deja 100 de cărţi colectate prin această campanie, iar o amică din Focşani mi-a spus că are şi ea 30 de cărţi. Şi asta doar în trei zile”, spune mândră Lidia Pintilie, care a copilărit la Năruja şi cunoaşte bine lipsurile bibliotecii comunale.

Cei care vor să facă o faptă bună sunt aşteptaţi la toate cele patru sedii ale Bibliotecii Judeţene din Focşani să umple cu cărţi cutia lui „Bibliozăpezel”.

Alte centre de colectare au fost deschise la Arad, la cabinetul stomatologic al Cristinei Grigore Şerban dar şi la Asociaţia Sociograd din Focşani, asociaţie de care se ocupă Veronica Secară.

Mai puteţi citi:

Povestea impresionantă a unui copil sărman, premiant, transpusă digital de bibliotecarul unei comune din Vrancea GALERIE FOTO-VIDEO

FOTO VIDEO Cei mai frumoşi români. Doina Stratton-Andrieş a înfiinţat o bibliotecă şi un muzeu oferite gratis comunităţii


 

Mai multe pentru tine:
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort