Doi poliţişti, salvatorii unui bărbat care zăcea inconştient pe o margine de drum. Cum l-au readus la viaţă VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi şi Cristina, poliţiştii salvatori FOTO: IPJ Vrancea

Cristi este poliţist de 30 de ani iar Cristina, de 3 ani şi speră că vor fi putea fi întotdeauna, la timp, acolo unde  semenii se află în nevoie.

Cristi şi Cristina, doi poliţişti din Vrancea,  se aflau în serviciul de patrulare când au primit un apel 112 care anunţa faptul că un bărbat se află inconştient, căzut pe marginea părţii carosabile, în comuna Vârteşcoiu.

"Fiind foarte aproape, echipajul a ajuns înaintea ambulanţei iar Cristi, observând că bărbatul avea pulsul slab şi temperatura corporală scăzută a început imediat  să îi aplice manevre de resuscitare. Cristina, la rândul ei, a transmis imediat primele date de la faţa locului.

Un cetăţean a sărit imediat în sprijinul lor şi astfel, până la sosirea ambulanţei, împreună, au reuşit să  îmbunătăţească considerabil starei bărbatului, în vârstă de 48 de ani", potrivit IPJ Vrancea.

Poliţia Română i-a felicitat pe cei doi eroi pe pagina de Facebook.

Vă mai recomandăm:

FOTO Doi agenţi din Vrancea, declaraţi poliţiştii zilei de IGPR. Ei au salvat o femeie care a sărit cu maşina de pe un pod

Doi agenţi din Vrancea, eroii zilei pentru Poliţia Română. Cum au salvat de la moarte un boboc de raţă

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele