Cum a ajuns prim-ministru unul dintre patriarhii României. Într-un singur an a condus trei guverne

Acesta rămâne în conştiinţa tuturor ca fiind ctitorul Patriarhiei Române şi promotor al demnităţii Bisericii Ortodoxe Române în timpurile moderne.

Pe numele de mirean Elie Cristea, cel care avea să ajungă primul patriarh al României, Miron Cristea, s-a născut la 18 iulie 1868, la Topliţa, judeţul Harghita. El a avut un rol deosebit în înfăptuirea Marii Uniri din anul 1918, aflându-se în fruntea delegaţiei românilor bănăţeni, unde a ţinut înflăcărata cuvântare „Măritei Naţii Române”.

La 4 februarie 1925 devine primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind primul care s-a ocupat de problema construirii Catedralei Mântuirii Neamului.  Din cauza frământărilor politice ale acelei erioade, marcată de lipsa resurselor, edificiul nu a fost realizat decât în zilele noastre.
În perioada interbelică a jucat un rol important în politica din ţara noastră, fiind, mai întâi, membru al Regenţei,  (20 iulie 1927 – 8 iunie 1930).

La începutul anului 1938, România trăia mari frământări politice interne. Este momentul când Regele Carol al II-lea simte nevoia să facă o schimbare majoră, cauzată şi de demisia neaşteptată a primului ministru Octavian Goga, care nu a rezistat în fruntea Guvernului decât ceva mai mult de o lună.

Pe 11 februarie 1938, Regele Carol al II-lea şi-a constituit propriul guvern, avându-l alături pe primul patriarh ar României, Miron Cristea. Potrivit istoricului Ioan Scurtu, numirea patriarhului în această demnitate a fost privită favorabil de opinia publică şi de mulţi lideri politici.

Unul dintre acei lideri politici, Nicolae Iorga, scria într-un articol publicat pe 18 februarie, cu titlul “Sub cîrjă”, următoarele aprecieri: “Am stat atâta vreme sub puterea vrăjilor electorale. Am răbdat viaţa parlamentară ieşită din sila ciomegilor. Am văzut înaintea noastră primejdia unui viitor impus cu revolverul la tâmplă. Am intrat acum sub  blânda oblăduire a cârjei, care întrebuinţată viteaz, după marile noastre tradiţii, cuprinde o taină înaintea căreia armele cad”.

Patriarhul Miron Cristea a avut condus trei guverne în perioada 11 februarie 1938-6 martie 1939. Prima preşedinţie a consiliului de miniştri a durat între 11 februarie şi 29 martie 1938, perioadă în care a elaborat noua Constituţie a României, intrată în vigoare pe 27 februarie.

Această Constituţie, spun istoricii, legifera sfârşitul regimului parlamentar în România şi instaura dictatura Carlistă, care a durat până în 1940. Constitutia din 1938 era alcătuita din 100 de articole, grupate în 8 titluri. Ea a abrogat expres Constitutia din 1923.

Ce-a de a doua perioadă în care a deţinut funcţia de prim-ministru a fost cuprinsă între 30 martie 1938 şi 31 ianuarie 1939. În toată această perioadă, Miron Cristea a deţinut şi poziţia de cap al Bisericii Ortodoxe Române, din această poziţie efectuând în luna mai 1938 o vizita în Polonia. Istoricii spun că vizita în Polonia a reprezentat de fapt un subterfugiu de a nu fi prezent în ţară în ziua condamnării capului Mişcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu.

În fine, cel de-al treilea guvern condus de patriarh a avut o viaţă destul de scurtă, între 1 februarie şi 6 martie 1939, zi în care Miron Cristea a murit, la Cannes, în Franţa, unde se afla la tratament. Rămăşiţele sale pământeşti au fost repatriate şi înhumate în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.