Cine au fost promotorii mişcării ateiste din România. Cel mai de seamă „necredincios“ era fiu de preot

România a avut şi are în continuare destui adepţi ai ateismului, ultimul recensământ al populaţiei indicând faptul că peste 20.000 de cetăţeni din ţara noastră s-au declarat atei. Cu toate acestea, suntem statul care are cel mai mic procentaj de populaţie atee din UE, doar 1% dintre români declarându-se complet non-spirituali.

Adepţii mişcării ateiste din România au apărut încă din timpuri vechi, iar unul dintre cei mai cunoscuţi români atei a fost filozoful Vasile Conta, în ciuda faptului că acesta provenea dintr-o familie de preoţi, tatăl său fiind protoiereu în Târgu Neamţ. 

Deşi a trăit doar 37 de ani, Conta a fost adeptul unei filozofii materialiste, dar cu idei ateiste, care au avut ecou în rândurile intelectualilor români de la sfârşitul secolului XIX. Pentru unii dintre aceştia filozofia materialistă a constituit o punte de trecere spre concepţia marxistă.

De altfel, acesta se autodefinea într-o lucrare în care înfiera evreii: „Eu sunt filosof, ateu şi antisemit”. Fost ministru al învăţământului, Vasile Conta a cerut la un moment dat scoaterea învăţământului religios din şcoală, dar s-a lovit de oponenţa colegilor săi.

Şi savantul Victor Babeş s-a exprimat în legătură cu scoaterea religiei din şcoli, pe fondul apariţiei Asociaţiei Naţionale a Liber Cugetărilor (Asociaţia Ştiinţifică de Educaţie Pozitivă) la 1909 şi a revistei Raţiunea la 1911, administrată de Constantin Thiron.

Acesta din urmă era un medic din Iaşi, care considera donaţiile pe care le făceau credincioşii bisericilor „o calamitate, o adevărată epidemie“, regretând în acelaşi timp că românii nu se mobilizau la fel şi când era vorba de şcoală.

Un alt mare ateu a fost medicul Panait Zosin, fost primar al Iaşilor în anii 1920, adept al ideilor lui Vasile Conta. În mişcările intelectuale pe care le frecventa pleda pentru necesitatea liberei cugetări, a emancipării spirituale a maselor, dar şi a luptei împotriva religiei.

„Popii ne spun că undeva ar fi un Dumnezeu căruia nu-i place ca o fiinţă omenească să cugete şi să-şi facă cunoscute gândurile sale. Înroşeşte-ţi mâinile în sângele tinerimei şi al nevinovăţiei, fură pâinea din gura orfanilor, în această vitregă societate, înşeală, ruinează, lasă în părăsire fecioara care s-a încrezut în tine şi care te-a iubit, adorat. Pentru toate acestea, de curtea frauduloasă a bisericei te vei fi achitat. Dar îndrăznşte a nega existenţa lui Dumnezeu: smerita faţă bisericească se face vânătă de vecinică ură“, spunea acesta într-un articol publicat la începutul secolului trecut.

Şi omul politic A. C. Cuza a fost un ateu convins, el respingând Vechiul Testament, despre care spunea că este o lucrare a unui Dumnezeu Răzbunător, ce nu avea nimic în comun cu divinitatea creştină. Mai târziu, acesta a îmbrăţişat antisemitismul.

Domnitorul Al. I. Cuza a secularizat averilor mănăstireşti

Şi domnitorul Alexandru Ioan Cuza a fost prezentat de multe ori ca fiind un promotor al ateismului, plecând de la momentul secularizării averilor mănăstireşti. Prin această măsură, proprietăţile bisericii şi mănăstirile din ţară au fost trecute în proprietatea statului.

De asemenea, prin Codul Civil, din 1865, actele de stare civilă au fost trecute, din grija Bisericii, în cea a statului, iar naşterea, căsătoria, divorţul şi moartea au fost scoase atunci de sub jurisdicţia ecleziastică.

Istoricii spun însă că acest lucru nu are nicio legătură cu ateismul, ci momentele respective au reprezentat lucruri fundamentale pentru modernizarea statului, ştiu fiind faptul că la vremea respectivă un sfert din suprafaţa arabilă a ţării era în proprietatea mănăstirilor aflate sub influenţă grecească, iar veniturile generate de aceste terenuri luau calea străinătăţii.

Cât de ateu a fost Eminescu?

De-a lungul timpului, mai mulţi critici literari au enunţat teoria că poetul neamului românesc, Mihai Eminescu, ar fi fost ateu, pornind de la opera sa. Jurnalistul şi scriitorul Cristian Tudor Popescu susţine că „Împărat şi proletar” este „o creaţie artistică fără Dumnezeu”.

“Eminescu nu credea în viaţa de apoi. Eminescu a fost ateu. Ceea ce nu înseamnă că nu a acordat din punct de vedere moral, cultural, Bisericii Ortodoxe Române, un rol foarte important, pe care îl aprecia corect: acela de a ţine naţia la un loc, de a conserva nişte valori, tradiţii ale românilor esenţiale pentru supravieţuirii acestui popor. Dar era ateu, nu credea în Dumnezeu”, preciza Cristian Tudor Popescu într-un interviu video care a făcut vâlvă la acea vreme şi prin faptul că a spus despre Eminescu că nu a fost român.

Ideea că Eminescu a fost ateu e contrazisă de scriitorul Arthur Suciu. „În nici un caz nu cred că se poate afirma despre Eminescu că este ateu (şi cu atât mai puţin creştin-ortodox). Aceasta este o interpretare ideologică, pe când opera lui Eminescu are un caracter ironic".

După Al Doilea Război Mondial, odată cu venirea comuniştilor la putere, educaţia religioasă a intrat sub controlul autorităţilor, iar mesajul transmis de Karl Marx, care spunea că pentru el comunismul nu poate începe decât cu ateismul, a fost preluat de conducătorii comunişti, care doreau oprimarea bisericii.

În perioada comunistă, religia nu a fost interzisă oficial, dar credincioşilor li se sugera, discret, că e bine să treacă cât mai rar pe la biserică.