Câştigul salariul mediu net în Vrancea, cu 500 de lei mai mic decât cel pe ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vrancea rezistă economic prin confecţii

În judeţul Vrancea, în economie lucrează puţin peste 60.000 de angajaţi, care câştigă în medie, net, 2.149 de lei.

Oficial, Vrancea are o populaţie adultă de peste 320.000 de persoane, adică persoane trecute de vârsta de 18 ani.

Se ştie că sunt în judeţ 100.000 de pensionari, alţi 100.000 de oameni se presupune că au plecat la muncă peste graniţe, mai sunt câteva mii de elevi şi studenţi care încă sunt pe băncile şcolii, câteva mii sunt bugetari, astfel că aproape 100.000 de oameni ar trebui să lucreze în economia reală.

Statisticile arată că, la momentul actual, Vrancea are doar 60.545 de salariaţi ocupaţi în economie. Cei mai mulţi lucrează în servicii, respectiv 34.455, alţi 23.074 lucrează în industrie şi construcţii iar 3.016 sunt ocupaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit.

Câştigul mediu salarial net al acestora era în august 2018 de 2.149 de lei, în creştere faţă de perioada similară a anului trecut, când câştigul mediu a fost de 1.909 lei. La nivel naţional, câştigul salarial este de 2.688 de lei.

Totuşi, statisticile indică un şomaj de numai 4,5% în judeţ, adică persoane indemnizate cu acel ajutor bănesc, şomajul real fiind mult mai mare, probabil diferenţa de care vorbeam mai sus.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort