Zeci de mii de oameni din Dolj nu au apă potabilă. „Ne-au murit copiii infectaţi şi tot nu au făcut nimic”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nitraţi, nitriţi, clor rezidual, amoniu, E. Coli sau enterococi intestinali. Asta se găseşte în apa care se distribuie în 51 de localităţi doljene. Oamenii spun că au ajuns la capătul răbdării.

În Dolj, în mediul rural situaţia este din ce în ce mai critică. Mai mult de jumătate din localităţi nu au apă potabilă, iar oamenii se chinuie zi de zi fie să care apă, fie să cumpere.

Ultima centralizare făcută de DSP Dolj arată că 55 de staţii de apă nu au autorizaţie sanitară de funcţionare. Apa conţine amoniu, nitiţi, nitraţi, clor rezidual liber; diverse bacterii coliforme (din fecale) sau este foarte tulbure.

În localitatea Argetoaia, de exemplu, acolo unde în 2015 doi fraţi au murit în drum spre spital, intoxicaţi cu apă, nimic nu s-a schimbat. „Ne-au murit copii infectaţi şi tot nu au făcut nimic. Suntem în secolul în care suntem şi noi tot în era primitivă trăim. Eu nici nu mai ştiu câţi bani dau zilnic pe apă. Cumpăr şi ca să gătesc pentru că îmi e frică să nu fiee infectată şi apa din fântâni", povesteşte Elena Călinoiu din Argetoaia.

Nici în localitatea Teasc situaţia nu stă altfel. Comuna se află la doar 20 de kilometri de Craiova, dar pare să fie la capătul lumii. „Car, zilnic eu car apă. Avem program de cărat apă. Mereu, dar mereu când vine campania electorală, toţi, dar toţi politicienii ne promit acelaşi lucru. Zic că se va rezolva problema apei, că se fac proiecte. Doar vorbe, nimic concret", spune tanti Aneta din Teasc.

"La noi apa nu este potabilă de mulţi ani, de când s-a făcut instalaţia, adică staţia de apă. Mereu când s-au făcut analize, apa nu a fost bună. Noi am făcut acum un proiect pe fonduri europene de schimbare a staţiei de tratare. Dacă nu reuşim aşa, încercăm să nu mai avem alimentarea din puţuri şi să ne legăm de conducta de apă de la Bratovoieşti. Sperăm ca până la sfârşitul anului să rezolvăm această problemă", promite Marin Niţu, primarul comunei Teasc.

Apa infestată este foarte periculoasă în special pentru copiii sugari. Aceştia pot avea probleme respiratorii din cauza circulaţiei inadecvate a oxigenului în sânge. Specialiştii DSP spun că în organismul uman, nitraţii  se transformă în nitriţi şi, combinaţi cu hemoglobina, formează methemoglobina.  Riscul cel mai mare este că totul poate să ducă la anoxie, manifestată prin cianoză, asfixie şi chiar deces. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Jocuri de culise: pe cine vrea Cîţu în conducerea partidului

Zestrea, obiceiul scos în afara legii care încă uneşte destine şi omoară femei în India: Cazul Vismaya Nair

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
O nouă apariție de weekend a Prințesei Kate. Viitoarea regină a avut un mesaj de suflet: ”Ne lepădăm de ce nu ne mai e de folos”
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL