Silviu Lung află astăzi prounţarea în dosarul în care este acuzat de ucidere din culpă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silviu Lung a fost implicat în anul 2014 într-un grav accident de circulaţie Foto: Arhiva

Silviu Lung a fost implicat în anul 2014 într-un grav accident de circulaţie, un bărbat de 41 de ani a murit pe loc, iar doi fraţi au ajuns la Spitalul Judeţean din Craiova.

Judecătoria Craiova l-a condamnat pe fostul mare portar al naţionalei ]n luna martie la 1 an şi 4 luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Sentinţa a fost contestată, iar Curtea de Apel Craiova a anunţat pentru astăzi pronunţarea în dosar.

Silviu Lung a intrat pe contrasens în anul 2014 şi a lovit un alt autoturism, iar în urma accidentului un bărbat a decedat, iar doi copii au ajuns la spital. Fostul mare portar la naţionalei a fost condamnat în luna martie la un an şi patru de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. Sentinţa dată de Judecătoria Craiova nu a fost definitivă, iar procurorii au contestat-o.

Prima instanţă a dispus ca societatea de asigurări să achite familiei Niţu sumele totale de 85.000 de euro şi 160.000 de lei drept daune morale şi materiale. 

Copiii bărbatului mort în urma accidentului trebuie să primească o prestaţie lunară de 1.000 de lei începând cu luna aprilie 2016.  

  

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!