Nou-născut găsit mort la o ghenă de gunoi din cartierul Rovine. Poliţiştii, pe urmele mamei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băieţelul a fost găsit mort la ghena de gunoi din cartierul Rovine

Descoperire şocantă în urmă cu aproxmativ o oră în cartierul Rovine. Doi oameni ai străzii au găsit într-o ghenă de gunoi cadavrul unui băieţel nou-născut.

Copilul avea încă urmele cordonului ombilical, semn că se născuse în urmă cu câteva zile. Oamenii au declarat că mama care şi-a aruncat băieţelul la ghena de gunoi să fie condamnată la închisoare pe viaţă. „Gestul este incalificabil. Nu înţeleg cum a putut să îl arunce la ghena de gunoi. Sărăcuţul de el. Astfel de mame ar trebui pedepsite aspru”, a spus un localnic din cartierul Rovine.

Medicii legişti vor trebui să stabilească vârsta exacta a bebeluşului şi cauza morţii. Dacă va fi găsită şi se va dovedi că i-a curmat viaţa, mama copilului riscă până la 7 ani de închisoarea. „Cadavrul a fost depus la morgă  în vederea efectuării necropsiei. Poliţiştii au demarat cercetările pentru a o depista pe mamă”, a declarat  Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie