Fraţi gemeni, în vârstă de 9 ani, descoperiţi morți în casă, în Dolj

0
Publicat:

Descoperire cumplită într-o casă în localitatea Desa, judeţul Dolj. Doi băieţei, fraţi gemeni, în vârstă de doar 9 ani, au fost găsiţi fără viaţă luni dimineaţă, alături de bunica lor, aflată în stare gravă, potrivit site-ului Jurnalul Olteniei.

foto arhivă

Copiii erau crescuţi de către bunici, după ce mama lor îi părăsise în urmă cu mai mulţi ani, iar tatăl plecase la muncă în străinătate. Ei împărţeau camera cu bunica lor , în timp ce bunicul dormea într-o altă încăpere. De altfel, acesta este cel care a făcut cumplita descoperire luni dimineaţa, când i-a găsit pe toţi inconştienţi.

A sunat imediat la 112 şi a anunţat ce s-a întâmplat. Bănuind că este vorba, cel mai probabil, de o intoxicaţie cu monoxid de carbon, de la sobă, ISU Dolj a trimis la fața locului o ambulanță SMURD, un echipaj de stingere și două ambulanțe SAJ.

Deşi s-a încercat minute în şir resuscitarea celor doi copii, în cele din urmă a trebuit să fie declarat decesul lor. Bunica, în vârstă de 51 de ani, aflată şi ea în stare foarte gravă, a fost preluată de ambulanţă şi transportată la spital.

„La data de 11 martie a.c., ora 06.44, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Calafat au fost sesizați cu privire la faptul că într-un imobil din comuna Desa, trei persoane, doi minori și un adult, se află în stare de inconștiență.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au identificat o femeie, de 51 de ani, din comuna Desa și doi minori de 9 ani, gemeni”, au arătat reprezentanții IPJ Dolj.

„Echipajele ajunse la locul intervenției au început manevrele de resuscitare, dar din nefericire pentru cei doi copii acestea au fost în zadar, adultul a fost preluat de ambulanță în vederea transportării la spital”, potrivit ISU Dolj.

Copiii şi femeia au suferit o intoxicaţie cu monoxid de carbon, dar polițiștii continuă cercetările „pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model