FOTO Pui de leu ţinut ascuns de angajaţii Zoo de la Craiova. Animalul trăia într-o cuşcă departe de ochii vizitatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou scandal a izbuncit, ieri, la Grădina Zoologică din Craiova. După ce, săptămâna trecută, angajaţii au încercat să ascundă faptul că o leoaică a fost gestantă şi a fătat patru pui, acum, în urma unui control, la Zoo a fost descoperit un leu în vârstă de 4 luni, care nu fusese declarat.

„Ţuculina", aşa cum a fost botezată, a fost gasită într-o cuşcă, ascunsă de angajaţii Grădinii Zologice din Craiova, departe de ochii vizitatorilor. Micuţa leoaică a fost găsită după ce conducerea Regiei Autonome a Domeniului Public şi Fondului Locativ a cerut inventarierea tuturor animalelor. Luaţi prin surprindere, angajaţii de la Zoo nu au avut timp să mute animalul, iar  acesta a fost descoperit. Întrebaţi de ce leoaica nu a fost declarată, angajaţii s-au apărat spunând că, iniţial, nu au fost siguri că animalul va supravieţui.

Totuşi, „Ţuculina" a ajuns deja la vârsta de 4 luni şi este perfect sănătoasă! Cel puţin asta au stabilit autorităţile. Unul dintre motivele pentru care angajaţii au ţinut animalul ascuns ar putea fi faptul că reproducerea leilor în captivitate este strict interzisă, iar dacă s-ar fi aflat, s-ar fi lăsat cu sancţiuni sau chiar cu demiteri.

Alţii speculează însă că leul nu a fost declarat tocmai ca să fie vândut ilegal pe o sumă de până la 2.000 de euro. Acum, „Ţuculina" va ramâne în continuare în grija angajaţilor Grădinii Zoologice din Craiova. A fost sesizată şi poliţia pentru a lămuri situaţia şi pentru a se afla cu exactitate ce doreau angajaţii să facă cu animalul.

Patru animăluţe, moarte după ce s-au născut prematur

Scandalul la Zoo Craiova a început, săptămâna trecută, când vizitatorii au surprins imagini cu leoaica şi puiuţii ei, în timp ce îi alăpta. Reprezentanţii Zoo nu anunţaseră că leoaica a fost gestantă sau că ar fi adus pe lume patru pui. Mai mult, când a fost întrebat, administratorul chiar a negat că ar fi adevărat.
Abia după ce a văzut imaginile în care leoaica se juca cu puiuţii ei, acesta a recunoscut că leoaica a fătat, însă puiuţii nu au mai fost găsiţi. S-a speculat că animăluţele ar fi fost vândute. Ulterior, reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare au scotocit cuşca leilor şi au spus că au găsit puiuţii morţi, şi că aceştia nu au supravieţuit întrucât s-au născut prematur. Autorităţile au declanşat o anchetă, iar administratorul Ion Cojocaru şi tehnicianul veterinar Gheorghe Diaconeasa s-au ales cu contractele de muncă desfăcute.

Oamenii legii nu au primit o sesizare cu privire la puiul de leu ţinut ilegal de la Grădin Zoologică din Craiova.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?