Cursă nouă pe Aeroportul Craiova. Află spre ce destinaţie poţi zbura din 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oltenii care se gândesc deja la vacanţa de vară, trebuie să ştie că Aeroportul Craiova le oferă posibilitatea să de a călători în Antalya. Oamenii trebuie să scoată din buzunar pentru un sejur 395 de euro.

Agenţia de turism care va asigura această rută este Paralele 45, iar aeronavele companiei vor face escală la Satu Mare. De acolo vor pleca direct către Antalya. „Cei care vor dori să aleagă ca destinaţie Turcia şi Antalya pot să o facă de aici, de la Craiova, iar astfel vor economisi două zile. În momentul de faţă pot zbura în Antalya doar din Bucureşti“, a spus Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Avioanele companiei Pegasus Airlines vor pleca spre Antalya în sezonul estival din anul 2015, iar costul unui sejur va fi de 395 de euro. „Aeroportul din Craiova arată fabulous, iar noi mai avem în plan introducere unei curse şi către Grecia“, a precizat Alin Burcea, directorul companiei Paralela 45.
 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort