A fost suspendată activitatea la Clinica de Hematologie din Craiova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Activitatea la Clinica de Hematologie din Craiova a fost suspendată, după ce instituţia a juns în mijlocului unui scandal, ca urmare a unor fotografii scandaloase publicate de pacienţi, imagini care arată condiţiile foarte proaste din spital.

Decizia aparţine Ministerului Sănătăţii, ca urmare a unui control efectuat după debutul scandalului.

Bolnavii la Clinica de Hematologie din Craiova se plâng de condiţiile inumane în care sunt nevoiţi să stea. WC-urile arată jalnic, au găuri în pereţi, ţevile şi chiuvetele sunt ruginite, pe holuri şi în saloane pereţii sunt distruşi, iar uşile de la intrare nu mai au geamuri. În plus, oamenii spun că sunt trimişi acasă, deşi nu li se face externarea, şi sunt obligaţi să se întoarcă la spital doar să-şi facă tratamentul.

Situaţia a fost semnalată de o pacientă internată la Clinica de Hemtalogie a Spitalului Filantropia din Craiova. Femeia a postat pe Facebook poze din care reiese situaţia jalnică în care se află clinica şi a explicat cum sunt obligaţi pacienţii să stea câte 3-4 într-un singur pat, iar după câteva zile de spitalizare sunt trimişi acasă, chiar dacă internarea nu s-a încheiat.

"Eu figurez ca internată, dar au zis să plec şi să vin de 4 ori pe zi la tratament. Nu au locuri. Stau cu alte 3 paciente în pat şi asta a fost hotărârea medicului. Mi s-a spus că sunt internată doar pentru perfuzii, pentru injecţii, pentru transfuzii, atâta tot. Nu sunt paturi şi am fost oblicată să plec acasă. Medicul nu discută cu tine. Dacă eşti din Craiova, îţi impune să pleci acasă şi să te întorci doar când trebuie să faci tratamentul. E inuman", a povestit Nicoleta Ică pe contul său de socializare.

"Clinica funcţionează temporar într-o clădire pe care noi am închiriat-o pentru că imobilul Spitalului se renovează. Nu puteam închide hematologia, să lăsăm sute de oameni pe drumuri. În septembrie, anul acesta, pacienţii ar trebui să fie mutaţi în noua clădire", au declarat miercuri reprezentanţii Spitalului Filantropia.

Clinica de Hematologie din Craiova este cea în care, în 2017, doi pacienţi au murit în urma unor transfuzii sanguine, iar alţi patru au avut reacţii adverse. La vremea respectivă, şeful clinicii a fost demis.

Mai multe pentru tine:
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cum a ajuns Mara Bănică în scandalul momentului, care îl are în prim-plan pe dr. Cristian Andrei: „Susține că are probe legate de abuzul doctorului Cristian Andrei asupra mea”
Orașul unde casele se vând cu doar un euro. Locul acesta a devenit paradisul străinilor VIDEO
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%