Puhoi de oameni, unii fără mască, la Boboteaza din Portul Tomis. ÎPS Teodosie: „Au făcut vaccinul înotând în mare” FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Slujba de Bobotează de la Constanţa FOTO M.I.

La o temperatură de peste 10 grade Celsius, mii de credincioşi au venit în Portul Tomis, acolo unde ÎPS Teodosie a sfinţit apele, numărul acestora fiind chiar mai mare decât cel al celor care vin la 15 august de Ziua Marinei.

GALERIE FOTO


Sute de persoane s-au adunat dis-de-dimineaţă în faţa Catedralei Arhiepiscopale Sfinţii Petru şi Pavel din Constanţa, acolo unde erau pregătite carele trase de boi şi butoaiele ce conţineau apa sfinţită apoi de Bobotează. Cei mai nerăbdători nu au mai aşteptat sfinţirea apei şi şi-au umplut sticluţele direct din butoaiele mari, deşi organizatorii le-au cerut să mai aştepte o vreme.

Copiii au fost cei mai încântaţi, întrucât s-au putut fotografia, au putut admira şi mângâia boii înhămaţi la căruţe sau un măgăruş, care a fost tot timpul îndărătnic. Animalele au fost aduse special pentru această procesiune din mai multe sate dobrogene.

Cu credinţă, dar fără mască  

Bunici cu copii, oameni în vârstă, sănătoşi sau cu handicap, toţi au sperat în zi de sărbătoare că apa sfinţită le va da noi puteri şi multe zile de trăit. Se pare că mulţi au lăsat această dorinţă doar pe seama lui Dumnezeu, pentru că nu toţi purtau mască sau nu o ţineau regulamentar. „Am mască, dar nu o port“, a mărturisit senină maica din Techirghiol, de 73 de ani, aşa cum s-a recomandat, atunci când am întrebat-o de ce nu se protejează. „Dacă aţi venit cu credinţă aici, cu adevărată credinţă, astăzi e o zi miraculoasă, a completat femeia. „Niciodată nu am pus-o (n.red. masca) şi niciodată nu m-am îmbolnăvit“, completează şi doamna care o însoţeşte, de 84 de ani.

Procesiunea prilejuită de Botezul Domnului a pornit apoi de la Catedrala Arhiepiscopală pe Bulevardul Regina Elisabeta şi a avut ca punct final Portul Tomis, acolo unde, pentru prima dată, s-a ţinut slujba. Anii anteriori, apa a fost sfinţită pe faleza Cazinoului, dar cum construcţia-simbol a oraşului este în şantier, acest lucru nu a mai fost posibil. Marea masă de credincioşi a fost condusă de preoţi şi de ÎPS Teodosie, care a parcurs traseul într-o caleaşcă trasă de cai negri.

Mii de credincioşi au ascultat slujba în Portul Tomis

În Portul Constanţa, aşteptau câteva mii de credincioşi să înceapă sfinţirea apei. Deşi în zonă se aflau mai multe cordoane de jandarmi, nu era respectată distanţarea fizică şi nu toţi cei prezenţi purtau masca regulamentar. În cele din urmă, prin mulţime au intrat reprezentanţi ai forţelor de ordine, aşa numitele „echipe de dialog“, care le-au cerut oamenilor să respecte regulile necesare pe timp de pandemie.

La finalul slujbei care a durat mai bine de o oră, ierarhul Tomisului le-a cerut credincioşilor să fie generoşi cu semenii lor. „Boboteaza este ziua de lumină şi de început de an când apele se sfinţesc şi cu apele se sfinţeşte şi firea noastră omenească. Noi toţi în ziua de Bobotează ne împlinim spiritual, spiritul nostru se aprinde de credinţă. Suntem la început de an. Sperăm că începutul de an va aduce zile frumoase tot timpul anului“, a transmis ierarhul Tomisului tuturor celor prezenţi.

El nădăjduieşte ca după această sărbătoare să se „depărteze de noi toată boala şi toată neputinţa“. „Iată, am venit aici să ne sfinţim noi, să sfinţim şi marea, care este locul unde toţi oamenii vor să ajungă măcar o dată pe an. Marea care are şi calităţi vindecătoare pentru cei ce înoată în ea, şi iată apa mării cu sarea ei este vindecătoare trupurilor noastre", completat înaltul prelat al Bisericii.

La sfârşitul slujbei, aşa cum cere tradiţia, ÎPS Teodosie a aruncat trei cruci în apă. Obiectele sfinţite au fost scoase de trei tineri, dintre care doi salvamari. Pentru curajul lor, ei au fost binecuvântaţi de înaltul prelat şi au primit mai multe daruri din partea Arhiepiscopiei Tomisului, printre care şi o sumă de bani. „Aceşti tineri au făcut vaccinul anticoronavirus înotând în mare“, a glumit la final Teodosie.

Cel mai aşteptat moment, acela al primirii apei sfinţite în sticle îmbuteliate, a fost gustat din plin de mulţime, care s-a îngrămădit în locurile special amenajate din Portul Constanţa, acolo unde acestea erau depozitate.

Slujbe de sfinţire a apei au avut loc în aproape toate localităţile care au ieşire la apă, de pe cuprinsul Dobrogei. Însă, la Tulcea, procesiunea de pe faleza Dunării a fost anulată, din cauza pandemiei, aşa cum a anunţat Episcopia Tulcii. Preasfinţitul Visarion a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala episcopală Sfântul Nicolae din oraş. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Şedinţe gratuite de pregătire la matematică pentru BAC şi admiterea la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”

Mizele războiului dintre piloţii de nave şi statul român, care ameninţă să blocheze activitatea în porturi

Mai multe pentru tine:
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Scene ireale la malul mării de 1 Decembrie! Un copil curajos, de doar șase ani, a intrat în apa mării de Ziua Națională: „Foarte rece, dar am suportat"
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi