Pesta porcină africană se extinde în judeţul Constanţa. Încă două localităţi intră în carantină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În două localităţi din judeţul Constanţa a fost confirmat virusul pestei porcine africane, iar Centrul Local de Combatere a Bolilor a decis uciderea preventivă a porcilor.

Pesta porcină africană  (PPA) a fost confirmată în localitatea Oltina, comuna Oltina şi în localitatea Saraiu, comuna Saraiu, conform documentelor prezentate de către DSVSA în cadrul şedinţei Centrului Local de Combatere a Bolilor Constanţa, desfăşurată duminică, 2 septembrie.

Direcţia Sanitar Veterinară şi Siguranţa Alimentelor a propus aplicarea măsurii excepţionale de ucidere preventivă a efectivelor de suine din cele două localităţi, măsură aprobată de către CLCB.

„Efectivele de jandarmi, cele poliţieneşti si ale MApN vor acorda sprijin pentru derularea în bune condiţii a măsurilor dispuse, iar Comitetele locale de sprijin, conduse de primarii localităţilor afectate, vor participa la activitatea de ecarisare”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Constanţa.

Totodată, a fost convocată şi Comisia pentru evaluarea pagubelor suferite de proprietarii de animale, pentru a demara acţiunile specifice şi a întocmi documentele pentru evaluarea pagubelor suferite de populaţie, deţinători de efective de porci.

Uciderea porcilor va începe azi în localitatea Oltina.

Pe aceeaşi temă:

Noi focare de pestă porcină africană descoperite în judeţul Constanţa. Urmează uciderea porcilor

Peste 4.200 de porci omorâţi în judeţul Constanţa din cauza pestei porcine africane. Care sunt localităţile afectate
 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie