Pericol de mine în Marea Neagră. Forţele Navale Române au verificat apele teritoriale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Puitorul de mine al Forţelor Navale Române

Institutul Hidrografic al Marinei Spaniole a emis avertizarea NAVAREA III cu privire la pericolul de mine în Marea Neagră. „Până la acest moment, nu au fost observate mine în aria de patrulare şi nici nu au fost primite informaţii de la nave comerciale în acest sens”, transmit Forţele Navale Române.

Forţele Navale Române informează că Direcţia Hidrografica Maritimă (DHM), autoritate naţională în domeniul hidrografiei, a emis, vineri, 18 martie, Avizul nr. 12 referitor la existenţa pericolului de mine în zona de nord-vest a Mării Negre.

Acest aviz a fost emis în conformitate cu legislaţia internaţională din domeniu, pe baza informării primite, în aceeaşi zi, de la Institutul Hidrografic al Marinei Spaniole, instituţia care coordonează  activitatea operaţională a zonei maritime NAVAREA III (care are în responsabilitate Marea Neagră şi Marea Mediterană).

Din informaţiile DHM, avertizarea NAVAREA III în discuţie a fost formulată de autorităţile spaniole pe baza unui avertisment de navigaţie transmis de staţia Navtex Novorossiysk (Federaţia Rusă) prin email către NAVAREA III, la aceeaşi dată, la ora 6.59.

După primirea avertismentului, DHM a întocmit avizul pe care l-a transmis, conform obligaţiilor legale, tuturor instituţiilor beneficiare pentru informarea navigatorilor despre posibilul pericol de mine şi a fost comunicat un număr de telefon la care navigatorii să raporteze autorităţilor române situaţiile în care ar observa existenţa unor asemenea pericole.

„Conducerea Forţelor Navale Române a dispus în regim de urgenţă intensificarea măsurilor de supraveghere a spaţiului maritim al României. În acest sens, puitorul de mine şi plase "Viceamiral Constantin Balescu" a ieşit luni, 21 martie, din portul militar Constanţa, pentru a executa misiuni de cercetare în raioane maritime din apele teritoriale româneşti. Până la acest moment, nu au fost observate mine în aria de patrulare şi nici nu au fost primite informaţii de la nave comerciale în acest sens”, transmit Forţele Navale Române.

Instituţia militară anunţă că este pregătită să acţioneze cu mijloace de contracarare adecvate.

„În ultimii ani, Statul Major al Forţelor Navale a acţionat pentru dezvoltarea de capabilităţi de luptă împotriva ameninţărilor subacvatice, prin dotarea cu tehnică şi aparatură performantă (Nava Maritimă Hidrografică "Cdor. Alexandru Cătuneanu"), prin dezvoltarea procedurilor operaţionale şi a deprinderilor unor echipe de militari (scafandri EOD, echipajele dragoarelor maritime, puitorului de mine), precum şi prin participarea unor structuri specializate la misiuni şi exerciţii internaţionale de luptă împotriva minelor marine şi a ameninţărilor subacvatice”, se arată într-un comunicat al Forţelor Navale Române.

 

Vă recomandăm şi: 

Victima unui accident, dată în judecată de spitalul care a tratat-o. Magistraţii au tranşat cazul după doi ani

Pistolul-mitralieră furat de la santinela unităţii militare din Mamaia-Sat, căutat în Canalul Poarta Albă-Midia Năvodari

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie