Constanţa: Trei specii noi de vieţuitoare au fost descoperite în Marea Neagră

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creveta japoneză, crabul japonez şi crabul nord-american sunt specii exotice care au ajuns aici fiind „pasageri clandestini“ ai navelor comerciale. Cele trei specii noi pentru Marea Neagră au fost descoperite, în scufundările sale, de biologul Dragoş Micu de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină Grigore Antipa din Constanţa.

Descoperirile i-au fost recunoscute biologului Dragoș Micu pe plan internațional. Articolele despre noile specii din Marea Neagră au fost publicate în revistele de specialitate Aquating Invasions (Finlanda) şi Marine Biodiversity Records (Marea Britanie).

Descoperiri-surpriză

Este vorba de o specie de crevetă şi două de crabi, ajuns în Marea Neagră datorită navelor comerciale ce străbat lumea. Creveta japoneză a fost descoperită întâmplător, în largul coastei româneşti, pe când scufundătorul preleva probe pentru o campanie de mediu.
„Am văzut-o sub apă, aspectul său se deosebea de celelalte tipuri de crevetă, iar după ce am identificat-o am început să o caut sistematic“, relatează Dragoș Micu (foto). „Prezenţa acestei specii nu are efecte negative asupra speciilor autohtone. Cercetările au arătat că era deja prezentă în 2002, dacă nu cumva şi mai devreme. În tot acest timp nu au fost înregistrate efecte negative ale acestei specii asupra ecosistemului“, spune Micu.

În cursul acestor căutări a descoperit şi crabul nord-american. Acesta se afla în zona de estuar a Portului Constanţa şi în apele costiere din zona pescăriei Agigea. Crabul nord-american a mai fost introdus în Europa pe coastele Marii Britanii şi în Marea Adriatică.

Cea de-a treia specie, crabul japonez, a găsit-o în timpul unor cercetări subacvatice. „După ce am descoperit unicul exemplar în toamna lui 2008, am căutat alţi indivizi din această specie timp de un an, dar fără succes. Înseamnă că specia nu s-a stabilit în Marea Neagră. Spre deosebire de creveta prezentată anterior, această specie de crab creează probleme ecologice serioase în alte zone unde a fost introdusă accidental“, explică biologul.

Crabul japonez atinge cinci centimetri. În apele Mării Negre, cu o salinitate  redusă faţă de cea a oceanului, dezvoltarea sa nu poate fi dusă la capăt, ceea ce protejează ecosistemul  de o viitoare invazie a speciei.

Recif de stridii milenar

Nu este prima descoperire pe care biologul constănţean o face în adâncurile Mării Negre. În 2008 în cursul unei expediţii de explorare subacvatică a coastei bulgare a Mării Negre, a descoperit recifi de stridii de mari dimensiuni, unici în lume. Vechimea acestora a fost estimată la peste 2.000 de ani.

Citiţi mai multe în

Mai multe pentru tine:
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători