Ce este agheasma, apa sfinţită pe care o primesc credincioşii la Bobotează. De ce nu se strică şi pentru ce poate fi folosită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Apa sfinţită, care reprezintă pogorârea lui Dumnezeu la apa Iordanului, are o deosebită însemnătate pentru lumea creştină. Agheasma tămăduieşte rănile sufletului şi ale trupului şi cel ce o bea, în stare de evlavie, îl primeşte pe Duhul Sfânt în viaţa sa.

Termenul de „agheasmă“ vine din limba greacă şi înseamnă atât lucrarea de sfinţire a apei, adică slujba în sine, cât şi obiectul sfinţirii, adică apa.

ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, ne explică faptul că agheasma mare se sfinţeşte doar de două ori pe an: în Ajunul Bobotezei şi de Bobotează, pe 6 ianuarie. „Agheasma mare are dublă sfinţire, iar puterea ei este deosebită, întrucât acum se invocă Duhul Sfânt de două ori întreit“, spune arhiepiscopul Tomisului.

De ce este deosebită Agheasma Mare

Spre deosebire de agheasma obişnuită, cea mare se săvârşeşte printr-o dublă invocare întreită a Duhului Sfânt. Adică el este chemat de două ori în chip întreit „Vino şi sfinţeşte apa aceasta cu Duhul Tău cel Sfânt“.

La agheasma obişnuită, Duhul Sfânt se cheamă doar o dată în mod întreit. „Prin cele două serii de câte trei semnificăm cele două firi ale Mântuitorului: cea divină şi cea umană, dar şi cele trei Persoane ale Sfintei Treimi, care se arată la Iordan, la botezul lui Iisus“, explică părintele Eugen Tănăsescu.

Practic, după ce se cheamă Duhul Sfânt, mâna preotului binecuvântează cruciş apa de trei ori, apoi se rosteşte iar o rugăciune, după care procedeul este repetat. La sfârşit, în apă se cufundă crucea şi busuiocul.

Sărbătoare în lanţ a ortodoxiei: Ajunul Bobotezei, Boboteaza şi Sfântul Ion. Ceremonii fastuoase la Marea Neagră

De ce se cufundă busuioc în apa sfinţită de Bobotează

Este o simbolizare a botezului lui Iisus Hristos, cel care vine să se Răstignească pe Cruce pentru păcatele lumii. În apa Iordanului, Dumnezeu şi Omul Iisus stă sub mâna Sfântului Ioan Botezătorul, cel ce boteza poporul spre pocăinţă. Totodată avem «Dumnezeiasca arătare», adică arătarea Sfintei Treimi la apa Iordanului“, spune părintele Eugen Tănăsescu.

Conform Sfintelor Evanghelii, Tatăl din cer mărturiseşte că Fiul Său este în apa Iordanului, iar Duhul Sfânt se pogoară peste Mântuitor în chip de porumbel.

Sfânta Treime şi cele două firi ale Domnului sunt reprezentate şi în timpul slujbelor arhiereşti, când episcopul are într-o mână două lumânări, iar în alta trei lumânări.

De ce în apa de Bobotează se cufundă în apă o cruce şi un busuioc? Explicaţia ar fi aceea că Iisus Hristos începe la apa Iordanului misiunea Sa de răstignire pe cruce a păcatelor lumii, iar busuiocul, care este o plată aromată, mirositoare, reprezintă participarea naturii întregi, a cosmosului, la minunea Bobotezei.

În Iordan botezându-Te Tu, Doamne,

închinarea Treimii s-a arătat;

că glasul Părintelui a mărturisit Ţie,

Fiu iubit pe Tine numindu-Te,

şi Duhul în chip de porumbel a adeverit

întărirea cuvântului.

Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule,

şi lumea ai luminat, slavă Tie!“

Atunci când se sfinţeşte apa, ierarhul rosteşte o rugăciune din care aflăm la ce ne foloseşte agheasma. Iată cum sună ea: „Şi-i dă apei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului. Fă-o pe dânsa izvor de nestricăciune, dar de sfinţenie, dezlegare de păcate, vindecare de boli, diavolilor pieire, îndepărtare a puterilor celor potrivnice, plină de putere îngerească. Că toţi cei ce se vor stropi şi vor gusta dintr-însa să o aibă spre curăţirea sufletelor şi a trupurilor, spre vindecarea patimilor, spre sfinţirea caselor şi spre tot folosul de trebuinţă...".

Agheasma Mare se bea de pe 5 ianuarie până pe 14 ianuarie

Mulţi credincioşi se întreabă de ce se păstrează apa pe care o primim la Bobotează proaspătă multă vreme. Exista la un moment dat o teorie că agheasma nu se strică pentru că preoţii cufundă în apă o cruce de argint, element care are proprietatea de a ioniza apa şi prin urmare există un transfer fizico-chimic. Acest lucru nu se aplică, întrucât mulţi preoţi care sfinţesc apele au cruci de lemn. „Aici este vorba de puterea Duhului Sfânt, de o apă vie“, explică minunea ÎPS Teodosie.

Agheasma, ne învaţă arhiepiscopul Tomisului, se bea de pe data de 5 ianuarie, din Ajunul Bobotezei, când este bine să postim, şi până pe 14 ianuarie, pe nemâncate, după ce ne facem rugăciunea.

Apa sfinţită care rămâne se păstrează în casă şi se bea în timpul anului atunci când creştinii simt că trec prin situaţii mai grele de viaţă.

Vă mai recomandăm:

Cum ne putem alege cel mai bun duhovnic. Părintele Eugen Tănăsescu: „Între credincioşi şi preoţi pot exista şi incompatibilităţi“

Apostolul copiilor. Un preot din Mangalia a deschis în Casa Domnului un centru pentru cei mai sărmani micuţi: „Pe un băieţel l-am luat din staţia de taxi”

O poveste despre Dumnezeu şi comunişti. Cum au reuşit credincioşii să apere biserica din Năvodari de buldozerele trimise de Ceauşescu să o doboare
 

Boboteaza, ziua în care toate drumurile duc pe faleza Cazinoului. Carele vor duce apa sfinţită în mai multe cartiere ale oraşului

FOTO VIDEO Sfânta îmbulzeală de Bobotează. Constănţenii au uitat de cele sfinte şi s-au înghesuit să ia sticle de Agheasmă

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Cine o "sapă" zilnic pe Prinţesa Kate? E o înaltă trădare! Şi nu, nu e vorba de Meghan Markle
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid