Turneu naţional de muzică clasică în locuri neconvenţionale. Pianist: „Încerc să scot muzica din tiparele obişnuite“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pianistul Bogdan Vaida  FOTO Christoph Reith

Bogdan Vaida, un pianist român stabilit în Germania, va susţine un turneu naţional de muzică clasică în locuri neconvenţionale. Proiectul său se numeşte Classic Unlimited şi pleacă de la un concept pe care l-a testat deja în Germania: să arate oamenilor că arta şi cultura se întâlnesc şi în locurile ce ţin de cotidian.

„Ideea de a cânta în locuri neconvenţionale eu o am de mai mult timp. Mai exact am căutat o formă în care să le pot arăta oamenilor, indiferent că sunt sau nu cunoscători, ceea ce pe mine mă pasionează la muzică şi anume conţinutul ei concret şi legătura cu viaţa de zi cu zi. Încerc să scot muzica din tiparele obişnuite în care contextul social sau anumite constrângeri sociale o sugrumă de multe ori, adică o scoatem din sălile tradiţionale de concert, unde rareori vin oameni care nu au fost învăţaţi cu muzica clasică”, spune Bogdan Vaida, potrivit unui comunicat.

Turneul naţional de promovarea muzicii clasice se numeşte Classic Unlimited va avea loc în marile oraşe ale ţării, în spaţii atipice: fosta hală de producţie din Iaşi, Hala Fix, Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia, librăria Cărtureşti Carusel din Bucureşti, magazinul Pegas din Timişoara, service-ul Autoworld din Cluj şi tipografia Daisler Printhouse din Cluj-Napoca. Concertele din spaţiile enumerate sunt deja confirmate.

„E foarte interesant pentru mine cum se schimbă muzica în funcţie de locul unde cânt. Sigur, în funcţie de acustică, loc şi condiţii. Dar şi din punct de vedere afectiv, emoţional, în funcţie de "aura" locului respectiv şi mai ales de oamenii care îşi duc viaţa de zi cu zi acolo. Practic la fiecare concert se amestecă muzica cu "arta" locului respectiv. Pentru că şi să meştereşti la motociclete sau să vindeci bolnavi sau să cureţi apa de... tot felul (am avut un concerte şi la o staţie de epurare) poate fi o artă”, mai precizează pianistul.

Pentru el, muzica se schimbă în funcţie de locul unde cântă şi speră ca şi cei care vor veni la concertele sale să descopere asta. Artistul va interpreta la reprezentaţiile din turneu: Nocturna op. 48 nr 1 de Frédéric Chopin, Toccata de Sigismund Toduţă, Rapsodia ungară de Franz Liszt şi Tablouri dintr-o expoziţie de Modest Mussorgski.

Cei ce doresc să-l asculte e bine să ştie că accesul la concertele din cadrul turneului va fi pe bază de bilet neobligatoriu. Asta înseamnă că fiecare persoană alege care e suma pe care o achită în funcţie de experienţa pe care o are în cadrul concertului. Însă, rezervarea este obligatorie pentru fiecare concert, deoarece locurile sunt limitate.

În schimb, organizatorii turneului - compania Fapte, printr-un proiect cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional - adresează un apel public la orice firmă, instituţie, organizaţie sau persoană fizică: pot propune un loc de desfăşurare pentru viitoarele concerte din cadrul turneului de toamnă 2017 Classic Unlimited. Propunerile se primesc pe site-ul www.classinunlimited.ro, unde se fac şi înscrieri la concerte.

„În Germania, unde am pornit acest proiect – denumit acolo Klassic Mittendrin - sunt tot mai mulţi oameni care se interesează şi ne fac propuneri de concerte în locuri mai mult sau mai puţin excentrice. E greu de zis cum va fi în România, dar şi asta are farmec. Adică e o surpriză nu numai pentru public si pentru organizatori, ci şi pentru mine. Pentru mine lucrul cel mai de valoare la proiect e că învăţ foarte mult, iar concertele în locuri atipice mă schimbă ca muzician şi ca om”, spune Bogdan Vaida.

Bogdan Vaida s-a născut la Cluj-Napoca în 8 septembrie 1981. Absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, acesta a plecat, în 2002, cu o bursă Erasmus în Germania. Ulterior s-a stabilit acolo, clădindu-şi o carieră în lumea muzicii. A susţinut numeroase concerte în mai multe ţări din Europa. În prezent, Bogdan Vaida este solistul turneului Klassik Mittendrin, care a debutat în octombrie 2015 în Germania.

Mai puteţi citi:

Jazz in The Park, primul festival din România unde artişti faimoşi în lume concertează la groapa de gunoi a Clujului

La Cluj, iarba creşte în ritm de jazz. Despre cum 10 lei donaţi la un festival unesc o comunitate într-un stil autentic şi ajută artişti

Povestea primului festival de jazz făcut într-un parc din România, după model american şi australian 

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat