Topul mondial al oraşelor unde merită să trăieşti. Localitatea din România unde calitatea vieţii e mai bună decât la Paris, Londra, Roma sau New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tricolor pe chipul unui tânăr  FOTO: arhiva Adevărul

Un top mondial al oraşelor cu cea mai mare calitate a vieţii a fost dat publicităţii de cei de la numbeo.com. Clujul este oraşul din România care apare în acest top şi se află pe locul 53, deasupra unor metropole precum Paris, Atena, New York, Roma, Sankt Petersburg, Moscova, Rio de Janeiro, Budapesta, Istanbul. Bucureştiul se află pe locul 74.

Site-ul numbeo.com a alcătuit un top mondial al oraşelor unde calitatea vieţii este foarte bună. Pe prima poziţie se află oraşul elveţian Zurich, apoi Canberra din Australia, Ottawa din Canada, Munchen din Germania, Gotenburg din Suedia.

Clujul se află pe poziţia 53, mult mai sus decât alte metropole ale lumii precum: Paris (63), Istanbul (71), Londra (72), Buenos Aires (73), Atena (75), New York (76), Roma (83), Sankt Petersburg (86), Moscova (89), Rio de Janeiro (96). Topul are 97 de poziţii.

Acest top a fost făcut ţinând cont de gradul de poluare, siguranţa oamenilor, puterea de cumpărare, rata criminalităţii, sistemul de sănătate, potrivit site-ului.

Topul integral poate fi văzut AICI. Numbeo.com a fost creat în aprilie 2009 de un inginer care a lucrat la Google.

Cele mai frumoase locuri din Cluj - Napoca

Turul Clujului 

„Dacă vreţi să exploraţi nordul României începeţi de la Cluj, un oraş medieval renăscut datorită spiritului creativ al locuitorilor“, spunea reporterul englez Charlie Ottley, în partea a treia a documentarului ”Wild Carpathia”.

Dacă ar fi să vedeţi Clujul în 3 minute, din perspectiva unui jurnalist străin - Charlie Ottley, realizatorul documentarului ”Wild Carpathia” - turul oraşului ar arăta astfel: o oprire în Piaţa Unirii cu Biserica Romano-Catolică Sfântul Mihail şi statuia lui Matia Corvin, Piaţa Avram Iancu cu Teatrul Naţional şi statuia lui Avram Iancu, atelierele Fabricii de Pensule şi Grădina Botanică.

A treia parte a documentarului, unde e prezentat Clujul, puteţi să-l vedeţi mai jos:

Mai puteţi citi:

Cele mai frumoase locuri din Cluj - Napoca. Farmecul unui oraş în 10 ipostaze

Clujul văzut prin ochii unui expat canadian: „cel mai bun oraş din lume în care să trăieşti”

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Mihai Trăistariu o face praf pe Andreea Bălan după ce aceasta a ajuns în juriul Eurovision! „Nu ar trece nici de preselecții dacă ar concura!”
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă