Video Mai multe fete „îmbibate” în alcool s-au luat la bătaie cu pumni și picioarele, de Halloween. Și-au smuls hainele de pe ele

0
Publicat:

Mai multe tinere și-au împărțit pumni și picioare, la o petrecere de Halloween, în Cluj-Napoca. În imaginile care au ajuns în spațiul public se vede și cum fetele se trag de păr, iar una dintre ele este trântită la pământ, cu hainele aproape smulse.

În data de 1 noiembrie, în jurul orei 01.35, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 6 Poliție au fost sesizați de o tânără, de 19 de ani, din Cluj-Napoca, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de o persoană necunoscută pe strada Piezișă din municipiu.

„Din primele verificări a reieșit că, în jurul orei 01.25, între aceasta și o altă tânără, ar fi izbucnit un conflict verbal, pe fondul consumului de alcool care ulterior a degenerat. În urma altercației, una dintre tinere ar fi fost agresată cu pumnul în zona feței, iar cealaltă ar fi suferit escoriații la nivelul unei urechi. Tânăra care a făcut sesizarea nu dorește să depună plângere prealabilă și nici emiterea unui ordin de protecție”, a precizat, într-un comunicat, IPJ Cluj.

 Potrivit imaginilor distribuite pe rețelele sociale, victima a fost lovită și de alte fete.

Se fac cercetări pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe:

„În cauză, polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovire sau alte violențe, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și dispunerea măsurilor legale”.

Bătaia a avut loc în stradă. FOTO captură video Cluj24

În 2024, două fete, de 13 şi 14 ani, au intrat în atenţia poliţiştilor din Caransebeş pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe după ce s-au luat la bătaie pe o stradă din localitate.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul