FOTO Reţetele bunicii, culese pe bani europeni într-o carte de bucate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cocuri de prune, făcute în cuptor FOTO: Florina Pop

Cele mai gustoase reţete tradiţionale din judeţul Cluj pot fi găsite într-o carte, numită „Culegere de reţete din bucătăria transilvană“. Preşedintele unei asociaţii clujene al cărui scop este reînvierea tradiţiilor, Viorica Rusu, are de gând să reediteze acea carte deoarece sunt deja mulţi care vor să o aibă şi fiindcă s-au adunat alte zeci de reţete.

Unul dintre oamenii care se implică în proiecte şi organizează evenimente prin care promovează tradiţiile locale este Viorica Rusu, preşedintele Asociaţiei pentru Sprijinirea Dezvoltării Rurale - ASDR din localitatea clujeană Dezmir.

Echipa ASDR are experienţa proiectelor europene, atât ca iniţiatoare, cât şi ca parteneră, şi într-unul dintre proiecte, pus în practică acum patru ani, s-a gândit să valorifice sub forma unei cărţi reţetele puse în practică la cursul de bucătari.

Cum recent mai multe săteni din zona Huedin-Vlădeasa şi-au luat certificatul de bucătar,  într-un alt proiect, s-au adunat alte zeci de reţete care ar putea fi incluse într-o nouă ediţie a culegerii de reţete tradiţionale din satele Clujului.

Oamenii din această asociaţie cred cu tărie că tradiţiile nu trebuie lăsate să moară şi că bucătăria românească tradiţională este prea gustoasă ca să nu fie valorificată şi promovată.

„Cartea de faţă este un demers timid în acţiunea de promovare a bucătăriei tradiţionale specific zonelor rurale. Considerăm că ar fi bine ca sătenii să fie informaţi şi sensibilizaţi în legătură cu importanţa păstrării bucătăriei tradiţionale, ca element ce dă identitate unui loc“, se arată în prefaţa culegerii de reţete.

Reţete din 9 comune

Volumul cuprinde reţete din nouă comune ale judeţului Cluj: Aghireşu, Apahida, Băişoara, Cămăraşu, Cojocna, Gilău, Iara, Iclod şi Mociu. „Înainte de reţetele locului, am făcut o scurtă descriere a fiecărei comune şi am spus ce anume ar putea vizita turiştii în acele locuri“, spune Viorica Rusu.
În dreptul fiecărei reţete sunt trecute atât numele cursantului care a dat reţeta, cât şi a persoanei de la care a cules-o.

„O mâncare de care nu ştiam este din comuna Iclod, o reţetă luată de la o preoteasă. Este vorba de ciorbă de hurut à la Gherla, un fel de acritură pentru ciorbe făcută din lapte“, explică Viorica Rusu.

Reţeta mai jos:

Prăjitură de familie

Cartea cuprinde reţete de ciorbe, supe, fripturi, prăjituri şi o sumedenie de dulciuri. Una dintre reţetele de familie cu care Viorica Rusu a crescut sunt „Guriţele“, nişte ineluşe din cocă pe care se pune spuma de albuş de ou care se pun la copt, iar apoi două ineluşe se unesc cu gem acrişor, de caise.

Reţeta mai jos:



În multe sate, atragerea oamenilor în proiecte s-a făcut cu ajutorul preoţilor.    

Recent, de câteva săptămâni, s-a încheiat un alt curs de bucătari iniţiat de Academia Română, filiala Cluj, la care asociaţia ASDR Dezmir a fost partener. „De la acele gospodine am adunat zeci de reţete. De aceea ne gândim să scoatem o a doua ediţie a culegerii de reţete tradiţionale. Nu ştiu cât ne va costa. Nu am făcut un calcul“, spune Viorica Rusu.

Ce este ASDR

„Asociaţia Sprijinirea Dezvoltării Rurale - ASDR a început ca o asociaţie de fii ai satului Dezmir care nu vor ca tradiţiile locului să dispară. Lansarea, dacă o pot numi astfel, a asociaţiei a avut loc în urmă cu opt ani, de Crăciun, când, în faţa altarului din biserică, după slujba din ziua de Crăciun, s-a jucat Viflaimul, după un text cules din Dezmir“, povesteşte Viorica Rusu.

Mai puteţi citi:

Obiceiul secerişului, ca-n Maramureş, reînviat la Muzeul Satului din Cluj. Paiele vor fi folosite la repararea caselor vechi

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”