Culmea disperării la Câmpia Turzii: Un fost angajat de la Mechel a intrat în greva foamei. Nu renunţă până când nu primeşte un job

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest Câmpia Turzii  FOTO: Adevărul

Gabriel Bucur, în vârstă de 40 de ani, a intrat de azi, 25 martie, în greva foamei. De la ora 14.00 s-a postat în faţa combinatului, fostul său loc de muncă timp de peste 21 de ani, unde va rămâne până când cineva îi va da un job. Acesta are familie, un băiat de 12 ani şi nu vede cu ochiul drept, în urma unui accident de muncă de la Mechel.

După ce, de trei săptămâni, foştii angajaţi de la Mechel Câmpia Turzii au protestat zi de zi în faţa combinatului sperând să forţeze astfel mâna noilor patroni ai fabricii ca să le plătească salariile compensatorii, unul dintre ei a decis azi, 25 martie, să intre în greva foamei.

Îl cheamă Gabriel Bucur, este din Câmpia Turzii, are 40 de ani, iar în urma unui accident de muncă de la Mechel nu vede cu ochiul drept. E căsătorit şi are un băiat de 12 ani. Spune că se descurcă foarte greu.

„Mi-am căutat locuri de muncă, dar din cauza faptului că nu văd cu ochiul drept toţi îmi spun că mă vor contacta ei, adică, indirect, îmi zic că nu mă angajează“, afirmă Bucur.

La combinat a lucrat de 21 de ani şi 10 luni şi este hotărât să nu plece de la poarta fostului său loc de muncă până când cineva îi va oferi un job.

„Nu plec de aici până când cineva îmi va da un loc de muncă. Foşti colegi de-ai mei mi-au zis că au de gând să intre şi ei în greva foamei“, adaugă fostul angajat la Mechel Câmpia Turzii.

Săptămâna trecută, disponibilizaţii din ultima tranşă au primit câte 900 de lei. Ei urmează să primească restul până la 3.500-4.000 de lei (în funcţie de vechime şi încadrarea în muncă).
 

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări