10 motive pentru care ar merita să alegi o carte. „Diferenţa dintre cine eşti acum şi cine o să fii peste cinci ani e dată de cărţile pe care le citeşti“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cărţi de beletristică şi de istorie  FOTO Florina Pop

Beneficiile lecturii. Cititul ne dezvoltă creativitatea şi spiritul critic, ne arată viaţa cu alţi ochi şi prin cuvinte la care nu ne-am fi gândit, oferindu-ne o cale de scăpare din stresul cotidian.

Clujeanul Victor Miron (foto mai jos, credit: arhivă personală), iniţiatorul campaniei de promovare a lecturii Cărţile pe faţă- deja cunoscută la nivel naţional - a postat pe pagina de Facebook a campaniei o imagine ce cuprinde 10 argumente pentru care să citeşti o carte. 

Victor a detaliat, pentru Adevărul, fiecare motiv:

1. Vezi viaţa cu alte cuvinte
Citesc ca să văd viaţa cu alţi ochi şi cu alte cuvinte. Prin intermediul limbajului şi al gândirii înţelegem lumea din jurul nostru, aşa îi dăm sens. În cărţi găsim alte moduri de a vedea lucrurile, exprimate cu alte cuvinte decât ale noastre.

2. Îţi dezvolţi creativitatea
Motivul pentru care am avut curajul să încep campania de promovare a lecturii „Cărţile pe faţă“ este faptul că am văzut în ce mă priveşte că dacă lecturez minimum o oră pe zi sunt mult mai creativ. Prin toate acţiunile ieşite din comun din cadrul campaniei demonstrăm că lectura îţi dezvoltă imaginaţia şi creativitatea.

3. Eşti mai empatic
Citind beletristică te pui în pielea personajelor şi, de multe ori, le auzi gândurile. Aşa ajungi să simţi ce simt ele, să te bucuri alături de ele, să suferi alături de ele. Poţi empatiza cu personaje care fac parte din grupuri sociale care nu îţi sunt neapărat simpatice ajungi să devii mai tolerant.

4. Trăieşti mai multe vieţi
Citind ai şansa să simţi cum era viaţa în alt secol, să experimentezi mari bucurii şi mari tristeţi, toate din confortul canapelei tale. Poţi asista la construcţia Taj Mahalului, poţi să călăreşti alături de don Quijote şi poţi să fii sfătuitorul lui Raskolikov din „Crimă şi pedeapsă“.

5. Ieşi din viaţa ta
De multe ori viaţa de zi cu zi e plină de stres şi dificultăţi. Citind poţi să iei o binemeritată pauză de la problemele de zi cu zi şi să trăieşti altceva.

6. Devii mai înţelept
Nu există problemă pe care să o ai în viaţa şi pe care să nu o mai fi avut şi altcineva înaintea ta şi de care să nu se fi scris într-o carte.

7. Nu dormi niciodată singur
E foarte relaxant să îţi închei ziua cu o carte în braţe. Nu ai cum să te plictiseşti dacă ai o carte bună la tine. Cititul e o activitate pe care e bine să o facem în fiecare zi, nu toată ziua, dar în fiecare zi.

8. Stai de vorbă cu cei mai importanţi oameni care au trăit pe pământ şi în lumile ficţionale ale autorilor
Nu contează în ce colţ îndepărtat al lumii te afli, citind poţi să stai de vorbă cu cei mai importanţi oameni care au trăit pe pământ, fie că e vorba de Platon, Eliade sau chiar personaje precum Prinţul Mîşkin sau Micul Prinţ. Se spune că diferenţa dintre cine eşti acum şi cine o să fii peste cinci ani e dată de cărţile pe care le citeşti şi de oamenii pe care îi întâlneşti.

9. Îţi stimulează gândirea critică
Cărţile, atât cele de ficţiune, cât şi cele de non ficţiune, îţi antrenează muşchiul observaţiei şi al spiritului critic. Te ajută să îţi formezi propriile opinii despre ce se întâmplă în jurul tău.

10. Ai subiecte de conversaţie mult mai interesante decât vremea sau ce e la televizor
Cred că toţi ne-am săturat de veşnicile discuţii despre cum e vremea sau ce a fost la televizor. Oamenii sunt mult mai atenţi la ce le spui şi mult mai interesaţi de tine dacă le spui poveşti faine, fie că e vorba despre istoria numelor lunilor din calendar şi cum doi împăraţi au introdus în mijlocul anului lunile iulie şi august, fie că e vorba de originea comună a cuvintelor Bistro şi Bistriţa.

Mai puteţi citi:

Top 10 cărţi pe care nu trebuie să le ratezi într-o viaţă. Recomandările românului care a iniţiat cea mai inedită campanie pro-lectură din ţară

Cea mai frumoasă campanie de promovare a lecturii în România: selfie cu cărţi. „Am convins 1.230 de oameni să pună mâna pe o carte într-o zi“

Cu „cărţile pe faţă“, o campanie prin care un clujean promovează lectura prin book-selfie: „Suntem şi ceea ce citim

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?