Zeci de trenuri de marfă, verificate de poliţişti. Au fost aplicate 200 de amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii de la transporturi au derulat o acţiune, pe parcursul unei zile, pentru siguranţa transporturilor pe cale ferată, fiind verificate trenuri de marfă şi controlate magazii de piese de schimb, depouri şi revizii.

Pe 19 februarie, poliţiştii de la transporturi, sprijiniţi de angajaţi feroviari, au acţionat pentru prevenirea furturilor din vagoanele de mărfuri şi de componente de la mijloacele de material rulant, fiind verificate 97 de trenuri de marfă în staţiile de cale ferată şi 45 în triaje.

Pe durata activităţilor, poliţiştii au întocmit 5 dosare penale, în care sunt cercetate 5 persoane şi au aplicat aproape 200 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 81.240 de lei. De asemenea, au fost verificate 170 de mijloace de material rulant în depouri, revizii, parcuri reci, precum şi în linie curentă şi au fost efectuate controale la 26 de magazii de piese de schimb.

Totodată, poliţiştii au efectuat verificări şi la 164 de unităţi care au ca obiect de activitate colectarea de deşeuri de metale feroase şi neferoase, fiind recuperate 10.038 de kilograme de metal şi la 79 de firme de pază care asigură securitatea în sistemul transporturilor feroviare.

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată