Şase şoferi, prinşi băuţi la volan. Ce sancţiuni prevede legea, în funcţie de concentraţia de alcool

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şase infracţiuni la regimul rutier au fost constatate de poliţiştii călărăşeni în perioada 12-14 ianuarie, când au fost organizate acţiuni pentru reducerea riscului rutier prin depistarea şi sancţionarea celor care încalcă prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice.

 În timpul activităţilor desfăşurate în teren, poliţiştii rutieri au depisat 6 persoane care au conduceau autovehicule fără permis sau aflându-se sub influenţa alcoolului. Pe numele acestora poliţiştii au întocmit dosare penale, fiind cercetaţi pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier. Conform specialiştilor, consumul de alcool scade capacitatea de reacţie şi de manevrare a autovehiculului, dereglând răspunsul la stimulii optici şi auditivi. De asemenea, alcoolul scade concentrarea, atenţia, reflexele şi viteza de execuţie a mişcărilor.

Cum se încadrează fapta

Poliţia Română reaminteşte că în cazul depistării unui conducător auto aflat sub influenţa băuturilor alcoolice la volan, în funcţie de concentraţia de alcool, fapta se poate încadra astfel:

Contravenţie: când aparatul alcooltest afişează o valoare sub 0,40 mg alcool pur în aerul expirat. Se sancţionează cu amendă şi suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile.

Infracţiune: când aparatul alcooltest afişează o valoare de 0,40 mg alcool pur în aerul expirat sau mai mare. În acest caz este obligatorie recoltarea mostrelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, iar conducătorul auto este condus la o unitate sanitară şi i se întocmeşte dosar de cercetare penală. Fapta se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau cu amendă. Mai mult, dacă şoferul va fi condamnat pentru comiterea acestei infracţiuni, permisul de conducere se anulează.

De asemenea, refuzul de vă supune recoltării probelor biologice sau testării aerului este sancţionat cu închisoarea de la 1 la 5 ani.

Vă recomandăm şi:

Şofer cu 1,08 alcoolemie, la volan. Bărbatul a fost prins la un control de rutină în trafic

Şofer la un pas de comă, reţinut: avea 1,60 g/l alcool pur în sânge

Tânăr fără permis, aproape de comă la volan. Bărbatul avea o alcoolemie de 1,48

Mai multe pentru tine:
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Theo Rose a dat din casă! Ce face Anghel Damian când rămâne singur cu băiețelul lor, Sasha Ioan? Câți copii își mai doresc cei doi?! „Parcă tot un băiețel…”
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Muncitor străin, bătut cu parul până la comă de un român din Cluj. Incidentul a avut loc în aceeași zi cu cel din Capitală
Sora tânărului mort într-un tragic accident de circulație la Mamaia acuză magistrații că l-au lăsat în libertate pe șoferul ucigaș. „Aceasta nu este dreptate”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Sindicaliștii din educație anunță proteste masive în prima zi de școală: „Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune”