Razie cu zeci de poliţişti la ţară. Record de amenzi aplicate de forţele de ordine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Razie cu efective mărite în mai multe comune FOTO IPJ Călăraşi

Zece filtre efectuate, 2 infracţiuni constatate, 782 de persoane legitimate, 179 de sancţiuni aplicate, 502 autovehicule şi 31 de societăţi comerciale verificate în urma unei acţiuni desfăşurate pe raza localităţilor Budeşti, Fundeni, Gălbinaşi şi Frumuşani.

În ziua de 10 aprilie, în intervalul orar 15.00 – 19.30, a fost organizată şi executată o acţiune cu sprijinul structurilor centrale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Acţiunea a constat în  promovarea măsurilor de protecţie dispuse la nivel naţional în contextul stării de urgenţă şi identificarea persoanelor care încalcă prevederile Ordonanţelor Militare nr. 1-8/2020.

În urma raziei desfăşurate, poliţiştii au efectuat 10 filtre, au constata 2 infracţiuni, au legitimat 782 de persoane, au verificat 502 autovehicule şi 31 de societăţi comerciale.

Au  fost aplicate 179 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 317.355 de lei şi a fost confiscat tutun în valoare de  5.000 de lei, precum şi suma de 850 de lei.

Totodată, ca măsură complementară pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut un permis de conducere şi au retras 4 certificate de înmatriculare.

La activităţi au participat poliţişti din cadrul structurilor de  investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, ordine publică, rutieră, arme, explozivi, substanţe periculoase, criminalistică şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi cât şi din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi  jandarmi din cadrul Brigăzii Mobile Constanţa şi I.J.J. Călăraşi.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”