Prognoza meteo: Când vine frigul. Unde lovesc ploile şi în ce zone se anunţă temperaturi sub pragul de îngheţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vremea se schimbă în următoarele zile FOTO Adevărul

Vreme neobişnuit de caldă vom avea în următoarele zile. Până în jurul datei de 21 noiembrie, valorile de temperatură vor fi cu 8...10 grade peste mediile multianuale. Astfel, maximele diurne se vor încadra, în medie, între 12 şi 21 de grade, cel mai cald în Muntenia. O răcire a vremii este prognozată din data de 22 noiembrie.

Ploile îşi vor face apariţia la mijlocul acestei săptămâni, dar şi în jurul datei de 20 noiembrie. Şi la munte se anunţă vreme caldă cu temperaturi pozitive inclusiv noaptea, reise din prognoza pentru următoarele două săptămâni publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM).

Conform ANM, valorile de temperatură se vor situa peste cele climatologic specifice în această perioadă din an, mercurul din termometre urmând să atingă chiar şi 20 de grade Celsius pe durata următoarelor două săptămâni (11 - 24 noiembrie), în timp ce ploile anunţate vor fi, în general, slabe, cu caracter local.

Iată prognoza pentru fiecare regiune:

20 de grade în Banat

În Banat, începând din data de 12 noiembrie şi continuând cu cea mai mare parte a intervalului, valorile de temperatură se vor situa peste cele climatologic specifice în această perioadă din an. Astfel, maximele diurne se vor încadra, în medie, între 17 şi 20 de grade. Temperaturile minime, cu excepţia dimineţii de 12 noiembrie, când se vor înregistra între 5 şi 9 grade, valorile din următoarele nopţi şi dimineţi vor avea abateri pozitive semnificative raportat la normele perioadei şi se vor situa între 8 şi 14 grade, mediat regional. O scădere a temperaturilor este estimată după data de 22 noiembrie, însă vremea va rămâne uşor mai caldă decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii noiembrie. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în perioada 12-13 noiembrie şi după data de 20 noiembrie.

Precipitaţii în Crişana

În Crişana, în mare parte a intervalului de prognoză (perioada 12-21 noiembrie) valorile de temperatură se vor situa peste normele climatologic specifice lunii noiembrie. Maximele diurne se vor încadra între 16 şi 20 de grade şi, cu excepţia nopţii de 11 spre 12 noiembrie, abaterile pozitive ale minimelor faţă de normalul perioadei vor fi semnificative, urmând a se înregistra valori de 6 - 12 grade, mediat regional. Pentru ultimele zile ale intervalului de referinţă, este estimată o scădere a temperaturilor, însă acestea vor rămâne în general peste mediile multianuale. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în cea de-a doua săptămână de prognoză.

Vreme caldă în Transilvania

În Transilvania, începând din 12 noiembrie şi continuând în cea mai mare parte a intervalului, valorile de temperatură se vor situa peste cele climatologic specifice în această perioadă din an. În timp ce maximele diurne se vor încadra, în medie, între 13 şi 18 grade, şi exceptând dimineaţa de 12 noiembrie, când vor fi temperaturi minime mai coborâte, chiar uşor negative în estul regiunii, valorile din următoarele nopţi şi dimineţi vor avea abateri pozitive semnificative raportat la normele perioadei şi se vor situa între 4 şi 10 grade, mediat regional. O scădere a temperaturilor este estimată după data de 21 noiembrie, însă vremea va rămâne uşor mai caldă decât în mod obişnuit in ultima decadă a lunii noiembrie. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în jurul datei de 13 noiembrie şi din nou după 20 noiembrie.

Ploi în Maramureş

În zona Maramureşului, în mare parte a intervalului de prognoză (perioada 12-21 noiembrie), valorile de temperatură se vor situa peste normele climatologic specifice lunii noiembrie. Astfel, maximele diurne se vor încadra între 14 şi 18 grade. Cu excepţia nopţii de 11 spre 12 noiembrie, abaterile pozitive ale minimelor faţă de normalul perioadei vor fi semnificative, urmând a se înregistra valori de 6 - 10 grade, mediat regional. Pentru ultimele zile ale intervalului de referinţă, este estimată o scădere a temperaturilor, însă acestea vor rămâne în general peste mediile multianuale. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în jurul datei de 13 noiembrie şi din nou după 19 noiembrie.

Nopţi reci în Moldova

În Moldova, în cea mai mare parte a intervalului, regimul temperaturii aerului va fi caracterizat de valori mai ridicate decât ar fi normal în luna noiembrie. Astfel, maximele diurne se vor încadra, în medie, între 12 şi 17 grade. Abaterile pozitive ale valorilor nocturne faţă de normalul perioadei vor fi semnificative, minimele urmând a se încadra între 6 şi 10 grade, mediat regional, exceptând noaptea de 11 spre 12 noiembrie, care va fi mai rece. Pentru ultimele zile ale intervalului de referinţă este estimată o scădere de temperatură, determinând valori apropiate şi posibil chiar uşor peste cele climatologic specifice. Ploi în general slabe, cu caracter local, se vor semnala în jurul datei de 14 noiembrie şi posibil după 20 noiembrie.

22 de grade pe litoral

În Dobrogea, în cea mai mare parte a intervalului, vremea se va menţine mult mai caldă decât în mod obişnuit în această perioadă din an, cu variaţii nesemnificative de la o zi alta. Maximele diurne se vor încadra, în medie, între 16 şi 22 de grade, iar valorile nocturne vor fi de 8 - 13 grade, mediat regional. După data de 22 noiembrie, este estimată o scădere a temperaturilor, însă cel mai probabil acestea vor fi apropiate sau uşor peste cele climatologic specifice perioadei. Regimul pluviometric va fi unul deficitar, probabilitatea de apariţie a ploilor fiind mai ridicată doar spre finalul celor două săptămâni de prognoză.

Ploi puţine în Muntenia

În regiunea Munteniei, în cea mai mare parte a intervalului, până în jurul datei de 21 noiembrie, valorile de temperatură se vor situa cu mult peste cele normale în luna noiembrie, cu până la 8 - 10 grade peste mediile multianuale. Valorile maxime se vor încadra, în medie, între 17 şi 21 de grade, în timp ce minimele vor oscila între 6 şi 11 grade, cu valori mai mici doar în noaptea de 11 spre 12 noiembrie. O răcire a vremii este estimată a se produce începând din 22 noiembrie, totuşi valorile termice vor fi încă uşor mai mari decât cele obişnuite în ultima decadă de noiembrie. Probabilitatea pentru ploi cu caracter local va fi mai ridicată în jurul datei de 13 noiembrie şi după data de 20 noiembrie, însă regimul pluviometric se va menţine deficitar pentru mare parte a regiunii.

Răcire în Oltenia

În Oltenia, în cea mai mare parte a intervalului, valorile de temperatură se vor situa peste normele climatologic specifice în luna noiembrie. Astfel, maximele diurne se vor încadra, în medie, între 14 şi 18 grade. Abaterea pozitivă a valorilor minime faţă de normalul perioadei va fi semnificativă, acestea urmând a se încadra între 7 şi 11 grade, mediat regional, cu excepţia nopţii de 11 spre 12 noiembrie când se vor înregistra temperaturi mai mici. O răcire a vremii este estimată a se produce după data de 21 noiembrie, însă temperaturile vor rămâne în general uşor peste mediile multianuale. Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată în jurul datei de 13 noiembrie şi, din nou, după 19 noiembrie.

Minime sub pragul de îngheţ la munte

La munte, vremea se va menţine cu mult mai caldă decât în mod obişnuit în luna noiembrie, în cea mai mare parte a intervalului, cu valori pozitive de temperatură atât ziua, cât şi noaptea. Meteorologii prognozează valori, în medie, de 5 - 10 grade, ziua, şi între 1 şi 6 grade, noaptea. Excepţie vor face crestele de la peste 1.800 de metri altitudine, unde vor fi posibile minime sub pragul de îngheţ în dimineaţa de 12 noiembrie. După data de 21 noiembrie, este estimată o scădere a temperaturilor, însă cel mai probabil acestea vor deveni apropiate sau se vor situa încă uşor peste cele climatologic specifice perioadei. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în perioada 13-14 noiembrie şi după data de 20 noiembrie.

Estimările sunt realizate folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. 

Mai multe pentru tine:
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice