Medic specialist în chirurgie reparatorie, angajat la spitalul din Călăraşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Rareş-Adrian Giurgiu a venit să lucreze la spitalul din Călăraşi FOTO Facebook/B.M.

Încă un medic a fost angajat la spitalul din Călăraşi. Wste vorba despre un specialist în chirurgie plastică şi microchirurgie reparatorie.

Acesta este cel de-al 41-lea medic venit la Călăraşi în ultimul an. Rareş-Adrian Giurgiu este medic specialist chirurgie plastică şi microchirurgie reparatorie. 

La sfârşitul săptămânii trecute, acesta s-a alăturat colectivului de cadre medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Călăraşi.

„Preocuparea pentru sistemul medical din Călăraşi trece la un alt nivel, vom continua procesul de atragere a unor noi medici şi implementarea unor noi strategii, astfel încât dumneavoastră, atunci când veţi avea nevoie de noi, să fim capabili să vă putem oferi cele mai bune servicii medicale. Credeţi-mă. Chiar încercăm“, a precizat Bogdan Mihai, administrator public al judeţului Călăraşi şi fost manager al unităţii medicale. 

În mandatul său, Bogdan Mihai a reuşit să atragă 40 de medici noi la Călăraşi, dintre care 35 au rămas pe post.

 Vă recomandăm să citiţi şi:

Eliberarea Insulei Şerpilor de sub ocupaţie rusă, un ajutor enorm dat de ucraineni României

Româncă ucisă de rechini în Egipt. Este a doua victimă, după ce o austriacă a murit din cauza unui atac similar. MAE a confirmat decesul VIDEO

Mai multe pentru tine:
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €